Live

O femeie din Alba a fost înșelată cu 25.000 lei, prin metoda „Accidentul”. Ce recomandări au polițiștii în astfel de situații

Data actualizării: Data publicării:

O femeie în vârstă de 83 de ani din judeţul Alba a fost înşelată prin Metoda „Accidentul”, cu 25.000 de lei, după ce a primit un telefon că o cumnată are nevoie de aceşti bani pentru căar fi fost implicată într-un accident rutier.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba au anunţat că poliţiştii din Aiud au fost sesizaţi, sâmbătă, de o femeie de 56 de ani, cu privire la faptl că mama sa, în vârstă de 83 de ani, din Aiud, a fost victima unei infracţiuni, scrie News.ro.

„Din primele verificări efectuate, a reieşit faptul că femeia, în vârstă de 83 de ani, în urma unui apel primit prin reţeaua de telefonie fixă, ar fi fost înşelată cu suma de 25.000 de lei, sub pretextul că o cumnată ar fi fost implicată într-un accident rutier, iar banii sunt necesari pentru a ajuta persoana în cauză”, au precizat poliţiştii.

Ei fac mai multe recomandări cetăţenilor pentru a nu cădea victime acestui tip de înşelăciune.

Astfel, dacă primesc un telelefon prin care li se cer bani pentru a ajuta o rudă, oamenii sunt sfătuiţi să ceara mai multe detalii privind unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla ruda implicată în accident, urmând a suna la aceste instituţii pentru confirmare.

De asemenea, nu trebuie să se bazeze pe cele relatate de un necunoscut deoarece „escrocii mizează tocmai pe reacţia emoţională puternică de moment”.

Cetăţenii mai sunt sfătuiţi să întrerupeţi imediat convorbirea şi să încerce să apeleze imediat pe telefonul mobil ruda la care face referire apelul sau persoane din anturajul ei, pentru a afla adevărul.

„Chiar dacă cel care vă sună «vă recomandă» să fiţi discret sau vă spune că nu puteţi lua legătura direct cu ruda dumneavoastră, deoarece autorităţile i-au ridicat telefonul, nu vă încredeţi în el! Trebuie să ştiţi că reprezentanţii Poliţiei sau ai Parchetului nu confiscă telefoanele mobile ale celor implicaţi în accidente rutiere; Sunaţi la 112! Nu acceptaţi o întâlnire directă cu persoana care v-a apelat, înainte de a discuta cu un poliţist!”, au mai transmis poliţiştii.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

27 de percheziții la persoane cercetate pentru proxenetism, trafic de minori și de persoane, în Constanța. Ce au găsit polițiștii

Grav accident pe DN 1, la ieşirea din Sebeş. Un bărbat a fost prins sub un autoturism răsturnat

Doi polițiști au fost găsiți împușcați în cap, unul în județul Iași, altul în Alba care s-a sinucis. Ambii au murit

Accident grav în județul Alba: un autobuz cu 42 de persoane și un autoturism s-au ciocnit

Partenerii noștri