Live

Exclusiv Nicușor Dan, despre căldura din Capitală: Putem să facem mai mult, numai că lucrurile astea le înveți din greșeli. Am făcut erori

Data publicării:
Nicușor Dan a vorbit vineri seara, în exclusivitate la emisiunea „LIVE” cu Rotaru și Kiss de la Digi24, despre situația alimentării cu apă și căldură a locuințelor din București. Foto: Inquam Photos / George Călin

Nicușor Dan a vorbit vineri seara, în exclusivitate la emisiunea „LIVE” cu Rotaru și Kiss de la Digi24, despre situația alimentării cu apă și căldură a locuințelor din București. Primarul general al Capitalei a spus că nu este mulțumit de ritmul lucrărilor, „dar e de trei ori mai mult decât în administrația precedentă”. „Putem să facem mai mult, numai că lucrurile astea le înveți din greșeli”, a spus Nicușor Dan. „Am făcut erori, le vedem în documentația de atribuire, le vedem în proiectele tehnice, și ca să le corectăm, ce o să corectăm le vedem în 2, 3 ani”, a subliniat edilul.

Nicușor Dan: În primul rând, dacă ai o problemă, trebuie să o rezolvi. Ea a fost băgată sub preș zeci de ani. Noi am început să facem asta, facem cam de 3 ori mai mult decât a făcut administrația precedentă.

Gradual, cea mai grea iarnă a fost 2020. Am avut în ajun de Crăciun cred că o lună în care două sectoare nu au avut deloc căldură.

Indicatorul cel mai important este câtă apă se pierde în pământ. Este un grafic care spune că cea mai multă s-a pierdut în 2020. Apă plătită de noi toți.

După aceea s-a ameliorat progresiv, nu așa de repede cum ne-am dorit fiecare dintre noi, dar s-a ameliorat, și eu cred că iarna asta o să fie mai bine decât iarna trecută.

Acum, după ce a început vremea rece, de vreo 7, 8, 9 zile, am avut câteva zile în care sistemul a funcționat foarte bine, după care am avut două avarii mari.

Avem 70% din sistem, chiar spre 80% conducte mai vechi de 30 de ani. Conductele pot să crape în orice moment. Lucrările pe care le facem, le facem acolo unde știm că au fost cele mai multe avarii. Asta nu înseamnă că dacă te concentrezi pe zonele alea, n-o să crape în altă parte.

Așa cum calitatea a crescut din iarnă în iarnă, așa și numărul de avarii a scăzut, și anul ăsta sper să fie mai bine.

În acest moment avem 95% funcționare bună, adică și căldură și apă caldă, avem 2-3% lipsă totală și 2-3% funcționare insuficientă, adică apă călduță.

Problema cea mai mare în momentul ăsta este în zona Parcului Tineretului. Acum 2, 3 zile a fost o problema mult mai mare în sectoarele 2 și 3.

Facem tot ce ține de noi ca să remediem problema asta, și eforturile noastre sunt consistente.

Sunt cartiere care nu mai au probleme, de exemplu cartierul Ferentari, unde am schimbat 13 km în doi ani.

Nu sunt mulțumit de ritmul lucrărilor, dar e de trei ori mai mult decât în administrația precedentă.

Putem să facem mai mult, numai că lucrurile astea le înveți din greșeli. Noi nu suntem privați, pentru că dacă ești privat, poți să schimbi de pe o zi pe alta, dai un telefon, mai pui niște bani, te înțelegi cu constructorul și rezolvi. Noi trebuie să lucrăm pe niște studii de fezabilitate, pe niște proiecte tehnice, și ciclul este de 2, 3 ani din momentul în care ele sunt făcute, până când se intervine. Și ca să le modifici, la fel îți trebuie.

Am făcut erori, le vedem în documentația de atribuire, le vedem în proiectele tehnice, și ca să le corectăm, ce o să corectăm le vedem în 2, 3 ani.

 

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

Ce a răspuns Nicuşor Dan, întrebat dacă soţia l-a încurajat să candideze la Preşedinţie

Nicuşor Dan: Statul funcţionează cu mari deficienţe în multe zone, există şi multă corupţie

Partenerii noștri