Live

Nelu Tătaru anunță că Guvernul va adopta joi o OUG pentru tratarea asimptomaticilor la domiciliu

Data publicării:
Medicii de familie cer CNAS să își asume că sistemul informatic nu e funcțional și îi afectează în mod direct pe pacienți. Foto: GettyImages

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri, că Guvernul va adopta o Ordonanță de Urgență pentru ca asimptomaticii testați pozitiv pentru COVID-19 și cei cu puține simptome și fără comorbidități să poată fi tratați la domiciliu.

“Mâine (joi - n.red.) seară vom avea în ședință de Guvern o Ordonanță de Urgență de modificare a legii 136 în care asimptomaticii și oligosimptomaticii și fără comorbidități vor fi tratați la domiciliu sub supravegherea medicilor de familie.

O dată vor fi monitorizați de medicii de familie, a doua oară vor fi evaluați și urmăriți de către organele de drept pentru a rămâne la domiciliu și pentru a putea să-și facă tratamentul, dar a-i proteja și pe ceilalți”, a declarat Nelu Tătaru, la Cluj.

Citește și: Ministrul Sănătății anunță ordonanță de urgență pentru cazurile medii şi uşoare de COVID-19. Cum vor fi tratați asimptomaticii

Medicii de familie, prin contracte separate, suplimentare, cu Casa de Asigurări de Sănătate, vor putea face monitorizarea prin telemedicină sau pot presta servicii medicale la Direcţia de Sănătate Publică pentru anchete epidemiologice.

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Kelemen Hunor: UDMR se alătură noului guvern asumându-și responsabilitatea unor ministere cheie

Propunerea PSD pentru Ministerul Justiției este Radu Marinescu. Ciolacu: „Eu vreau o Românie cu zero corupție”

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

Partenerii noștri