Motivul pentru care tânăra din Drumul Taberei le-a făcut o farsă polițiștilor spunând că e răpită. Fata a fost găsită pe stradă
Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Diana Sarca, a declarat, sâmbătă, că tânăra care a făcut vineri o farsă, după ce a sunat la 112 și a susținut că este sechestrată, a fost depistată la ora 2 noaptea, în condițiile în care acțiunea de căutare a început la orele 17.00 -18.00.
„Acel apel la 112 a angrenat peste 80 de polițiști precum și alte forțe, pentru că am avut alături de noi pe colegii de la Jandarmeria București și pe cei de la ISU-BIF, precum și Ambulanța București. Întregul caz a demarat între orele 17 și 18, când o tânără a apelat 112 și a declarat că este ținută cu forța, că este sechestrată într-un aparament de pe raza sectorului 6, spunea că nu cunoaște Bucureștiul, a spus că nu știe unde se află, dar că ar vedea în zonă turla unei biserici. A fost momentul când s-a declanșat această vastă operațiune”, a precizat, sâmbătă, Diana Sarca, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, potrivit MEDIAFAX.
Sarca mai susține că tânăra care a sunat la 112 a fost în permanență în legătură cu Poliția.
Fata a fost depistată în jurul orei 2 noaptea, într-o parcare, după ce Direcția de Operațuni Spaciale a identificat telefonul de pe care s-a apelat la 112.
„Ne cerem scuze dacă am deranjat cu sirenele, dar acesta a fost un detaliu să ne spună dacă se aude sau nu se aude, au fost tot soiul de tehnici. În jurul orei 2 noaptea, această tânără a fost depistată pe stradă, nu avea nicio leziune, a fost totuși condusă la INML pentru a fi examinată, iar din declarațiile pe care le-a oferit a spus că era supărată pe prietenul ei, și în momentul în care și-a dat seama că această glumă a escaladat, nu s-a mai putut opri. Vorbim de o sancțiune, de o amendă, dar în același timp vorbim de foarte mulți oameni care au fost implicați în căutare și, după cum bine cunoașteți, am tot fost confruntați cu asemenea situații”, a declarat Diana Sarca.
Întrebată de ce a durat peste 8 ore această căutare, reprezentanta Poliției a declarat că tânăra și-a schimbat poziția și a ieșit din imobilul în care se afla.
„S-a luat fiecare zonă (...) s-au bazat (polițiștii -n.r.) pe elementele pe care respectiva tânără le oferea la telefon. S-a luat întreg arealul și s-a căutat. Așa cum am precizat, s-a trecut și pe zona de depistare tehnică. Ea și-a tot schimbat poziția, a ieșit din imobil, vă dați seama, că noi căutam o persoană care era lipsită de libertate (...)
Părinții plătesc pentru glumele copiilor. Fac un apel la cei care mai au astfel de gânduri: opriți-vă, pentru că îi puneți pe alții în pericol! Sunt oameni care în acel moment aveau nevoie reală de sprijinul Ambulanței, de sprijinul Poliției, nu ne jucăm cuașa ceva. Telefonul 112 nu este o jucărie”, a mai precizat Diana Sarca.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News