Live

Ministrul Muncii: Nu există riscul neplății pensiilor. Încercăm să le plătim mai devreme, până în Paște

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Banii pentru pensii şi prestaţiile sociale sunt planificaţi în buget şi încercăm să ajungă la beneficiari chiar mai devreme, a declarat, luni, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.

"Banii pentru pensii sunt planificaţi în buget. Încercăm o variantă în funcţie, în schimb, de mai mulţi factori, parte dintre ei au legătură cu încasările în buget, dar facem toate eforturile să aducem pensiile pensionarilor chiar mai devreme decât data obişnuită pentru luna aprilie, pentru luna de sărbători pascale. Categoric da, sunt fonduri în buget pentru plata pensiilor şi a prestaţiilor sociale, încercăm ca ele să ajungă până în Paşte (19 aprilie - n. r.) la toţi pensionarii, ca să aibă o minimă linişte pentru a-şi petrece sărbătorile. Sigur că azi trecem printr-o situaţie delicată, dar pensionarii nu trebuie să se îngrijoreze, pentru că nu există riscul neplăţii pensiilor. Nu vom ţine de calendarul de plată şi încercăm ca ele să ajungă chiar mai devreme", a afirmat ministrul Muncii, la Digi FM.

Aceasta a adăugat că şi prestaţiile sociale vor fi plătite la timp.

"În legătură cu prestaţiile sociale, sunt prevăzuţi bani în buget pentru plata acestora. E o perioadă foarte grea pentru toate aceste categorii şi suntem responsabili cu privire la acoperirea plăţii, pentru a ne respecta obligaţiile. O parte din fondurile pe care noi le capacităm acum vin şi din partea Comisiei Europene: în paralel cu efortul naţional, ministrul Fondurilor Europene este într-o continuă legătură cu reprezentanţii Comisiei, pentru a beneficia prompt şi de sprijinul pe care Comisia Europeană îl acordă tuturor statelor membre, inclusiv României", a precizat Violeta Alexandru.

INS: 5,1 milioane de pensionari până la finalul lui 2019, pensia medie lunară este de 1,292 lei

Numărul mediu de pensionari înregistrat în România la nivelul anului 2019 este de 5,157 milioane de persoane, în scădere cu 50.000 faţă de anul precedent, iar pensia medie lunară s-a situat la 1.292 de lei, în creştere cu 10,2%, de la an la an, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni.

Per ansamblu, numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost, anul trecut, de 4,672 milioane, în scădere cu 12.000 de persoane comparativ cu datele din 2018.

În timp ce pensia medie lunară, în România, a fost de 1.292 lei (în creştere cu 10,2% faţă de anul anterior), pensia medie de asigurări sociale de stat s-a ridicat la valoarea de 1.247 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 48,4% (faţă de 50,9% în 2018).

De asemenea, în 2019, indicele pensiei medii reale raportat la anul 2018 şi calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 105,6%.

Potrivit INS, pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari. În acest ecart, pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 90,6% în totalul celor de asigurări sociale.

Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (77,4%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale, în timp ce pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii (anticipată şi anticipată parţial) au reprezentat 2,2%.

Datele statistice arată că, pe durata anului trecut, raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10, acest indice prezentând variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariaţi în municipiul Bucureşti, la 16 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman, 15 pensionari la 10 salariaţi în Giurgiu, respectiv 14 pensionari la 10 salariaţi în Botoşani şi Vaslui.

Nivelul pensiei medii de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 628 de lei (996 lei în judeţul Botoşani, 1.003 lei în Giurgiu, 1.023 lei în Vrancea, faţă de 1.624 lei în judeţul Hunedoara, 1.582 lei în Capitală şi 1.486 lei în judeţul Braşov).

De asemenea, numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent, indemnizaţie socială), în anul 2019, a fost de 1,037 milioane, din care: 849.600 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat (18,2% din totalul pensionarilor din această categorie), 175.400 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori (58,8% din totalul acestora) şi 12.600 persoane din sistemul militar (1,8% din totalul acestei categorii).

Redactare G.M.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pensiile în ianuarie 2025 se livrează cu întârziere. Ce spun reprezentanții Poștei Române despre data la care românii vor primi banii

Ce spune Ilie Bolojan despre îngrijorarea premierului Marcel Ciolacu că nu vor mai fi bani pentru pensii și salarii

Lasconi: Ciolacu e foarte îngrijorat că pierdem bani. Deja am început să pierdem, nu vom mai avea pentru pensii, salarii

Premieră mondială. Belgia le oferă lucrătoarelor sexuale asigurări de sănătate, pensii, concedii și ajutor de somaj

Partenerii noștri