Live

Mii de șoferi lăsați fără carnet de către polițiști și zeci de mii de amenzi de circulație date în ultima săptămână

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Facebook/Poliția Română

Polițiștii au reținut peste 4.800 de permise de conducere și au aplicat peste 40 de mii de amenzi în ultima săptămână, conform Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), informează Agerpres.

În total, în perioada 7-13 septembrie, au fost reţinute 4.879 de permise de conducere, dintre care 1.927 pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, 586 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, 786 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, 306 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor şi 1.274 pentru nerespectarea altor norme rutiere care atrag suspendarea dreptului de a conduce.

În plus, „poliţiştii au aplicat 40.877 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 39.214 la legislaţia rutieră (14.931 au fost pentru viteză neregulamentară, 3.662 au fost aplicate pietonilor pentru diferite abateri, alte 2.066 bicicliştilor, 796 pentru neacordare de prioritate pietonilor, 297 pentru neacordarea priorităţii vehiculelor şi 17.462 alte sancţiuni)”, precizează IGPR.

Totodată, au fost retrase 1.316 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecţiuni tehnice sau neîndeplinirea unor obligaţii legale.

„În primele opt luni ale acestui an, numărul accidentelor rutiere grave a scăzut cu aproape 20%, cel al persoanelor decedate în urma acestor evenimente a scăzut cu peste 10%, iar cel al persoanelor rănite grav a scăzut cu 22%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut”, conform IGPR.

Principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere grave au fost viteza (17,8%), indisciplina pietonilor (15,8% din total), indisciplina bicicliştilor (12,9%), neacordarea priorităţii de trecere pietonilor (8,7%) şi neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor (8,2%).

Editor web: M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cod roşu de viscol puternic şi ninsori abundente. Avertismentul polițiștilor rutieri pentru șoferii care pleacă la drum

Marius Coriolan Andrica, comisar șef în Poliția Română, a fost trimis în judecată de DNA. De ce îl acuză procurorii anticorupție

Poliția îi amendează pe șoferii care nu au montat anvelopele de iarnă pentru drumurile acoperite de zăpadă sau polei

Un român și-a făcut rost de certificat de deces în 2008 pentru a scăpa de justiție. Cum l-au prins polițiști în 2024

Partenerii noștri