Live

Metrorex: Accesul în staţiile de metrou ar putea fi limitat pentru evitarea supraaglomerării

Data publicării:
Aglomerație la metrou. Foto: Alex Stanciu

Personalul de pază susţinut de Poliţia Metrou şi alte forţe de ordine publică vor limita, după caz, accesul călătorilor în staţiile de metrou pentru evitarea supraaglomerării, informează Metrorex într-un comunicat citat de Agerpres.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov (ISUB - IF), ai Poliţiei Metrou şi cei ai Metrorex s-au întâlnit miercuri pe fondul evoluţiei cazurilor de îmbolnăvire cu Covid şi al urgenţelor medicale cu care s-a confruntat Metrorex în ultima perioadă.

„Urmare a evoluţiei cazurilor de îmbolnăvire cu Covid şi a urgenţelor medicale, în cadrul acţiunilor comune de cooperare, în data de 14.10.2020, la sediul Metrorex a avut loc o întâlnire la care au participat reprezentanţi ai ISUB-IF, ai Poliţiei Metrou, şi ai firmelor împreună cu reprezentanţii Metrorex. În cadrul întâlnirii, în urma analizelor efectuate s-au concluzionat următoarele:

  • personalul medical care efectuează intervenţia va avea în vedere extragerea persoanelor afectate din tren, acolo unde situaţia o permite;
  • personalul de pază, împreună cu Poliţia Metrou şi cu alte forţe de ordine publică, precum şi salvatorii Metrorex, vor asigura protecţia zonei de intervenţie;
  • personalul de pază susţinut de Poliţia Metrou şi alte forţe de ordine publică, vor limita după caz, accesul călătorilor în staţiile de metrou pentru evitarea supraaaglomerării", precizează sursa citată.

Citește și: Așteptat să rezolve problema traficului din Drumul Taberei, metroul de pe Magistrala 5 transportă doar câteva mii de oameni pe zi

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Grindeanu: „De vreo trei ani tot îl rog pe Nicușor Dan să preia metroul. Sper să se şi întâmple”

Grevă la metrou. Ce spune șefa Metrorex despre riscul ca angajații să oprească lucrul

Angajații de la metrou ar putea intra în grevă. Negocierile între sindicate și conducerea Metrorex au eșuat

Principalele stații de metrou din București vor avea câte un defibrilator. DSU: Aparatele pot fi utilizate „cu minimă pregătire”

Partenerii noștri