Live

La o universitate din Cluj-Napoca, pensionarii stau la coadă de la 7 dimineaţa

Data actualizării: Data publicării:

O universitate din Cluj-Napoca are propriul magazin alimentar și vânzări de mii de lei în fiecare zi. De acolo, clienţii cumpără zilnic lapte, ouă, iaurt și alimente de origine animală, toate produse în fermele didactice ale facultăţii. Gustul autentic și prețurile mici îi determină pe clienți să revină, chiar dacă asta înseamnă să stea la coadă minute în şir.

Dimineaţa la ora 7, în faţa magazinului universitar din Cluj-Napoca este deja coadă. Zeci de clienţi aşteaptă să le vină rândul ca să îşi umple plasele cu alimente.

„Vin aici de foarte mult timp și tot de aici cumpăr, că sunt proaspete și de suflet.”

„Sunt mai bune, mai ieftine și naturale. Ce v-ați cumpărat? Un cofrag de ouă”

Toate produsele care se găsesc pe rafturile magazinului provin de la cele 3 ferme, unde studenţii Universităţii de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca fac practică.

Lucian Cuibus - asistent universitar: „Produse lactate, ouă, produse de carmangerie, produse de panificaţie”.

Produsele sunt mereu proaspete, iar prețurile sunt accesibile, spun clienţii.

La magazinul universității, un cofraj cu 10 ouă costă 6 lei, iar pentru un litru de lapte proaspăt clienții mai trebuie să scoată din buzunar încă trei lei.

Emilia Neag – vânzătoare: „Majoritatea clienţilor sunt pensionari, probabil le permite timpul mai mult, și angajații USAMV”.

Toți banii din vânzarea produselor sunt imediat reinvestiți.

Cornel Cătoi - rector USAMV Cluj: „Nu ne permitem întotdeauna să mergem pe cele mai profitabile culturi, tindem să asigurăm o gamă largă pentru studenţi, pentru necesarul de cercetare al doctoranzilor, tinerilor, cadre didactice”.

Pentru că vechiul spaţiu devenise insuficient, de curând magazinul a fost mutat într-o încăpere mai mare din cadrul campusului universitar. Investiţia totală se ridică la 15.000 de euro. Pe viitor, conducerea universității şi-ar dori să deschidă câte un magazin în fiecare cartier din Cluj-Napoca. Acolo își vor putea vinde marfa și micii producători locali.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Când vor primi banii pensionarii, după recalcularea pensiilor. Anunțul ministrei Muncii Simona Bucura Oprescu

3.000 de protestatari în Piața Victoriei, nemulțumiți de reforma pensiilor. Cadoul pe care un protestatar i l-a adus premierului

Adriean Videanu e „pensionarul” prins pe aeroportul din Munchen cu bijuterii de 650.000 de euro. Explicația dată de fostul ministru

Pensionarii CFR protestează la Ministerul Muncii: Avem tăieri de pensie până la 4.000 de lei după recalculare

Partenerii noștri