Kaufland anunţă că retrage de la vânzare o jucărie pentru bebeluşi
Kaufland anunţă că retrage de la vânzare o jucărie zornăitoare pentru bebeluşi, întrucât, în anumite condiţii, clopoţelul din interiorul acesteia se poate detaşa, reprezentând un pericol de sufocare pentru cei mici. Persoanele care au cumpărat produsul sunt atenţionate să nu îl mai folosească, putând să îl returneze în orice magazin Kaufland, fără a fi necesar bonul fiscal, scrie News.ro.
Foto: News.ro
Kaufland retrage voluntar şi preventiv, din motive care ţin de protejarea consumatorilor, produsul Jucărie zornăitoare pentru bebeluşi, lotul 1151870-1418 (lotul este inscripţionat pe produs).
"În cazul acestui produs, în anumite condiţii, clopoţelul zornăitor se poate detaşa din interiorul jucăriei. În situaţia în care bebeluşii sau copiii mici l-ar putea înghiţi, există pericolul sufocării", arată reprezentanţii Kaufland.
Clienţii care au achiziţionat acest produs sunt rugaţi să acorde atenţie informării şi să nu îl mai folosească. Totodată, produsul a fost retras de la vânzare.
Cei care au cumpărat acest produs se pot prezenta în orice magazin Kaufland pentru a-l returna şi vor primi contravaloarea sa, fără a mai fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Kaufland îşi cere scuze clienţilor pentru situaţia creată.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News