Live

Funcţionarii publici dau în judecată Guvernul şi angajatorii locali după reducerea veniturilor nete

Data publicării:
FOTO: Shutterstock

Sindicatele funcţionarilor publici vor deschide procese în instanţele din toată ţara, începând de săptămîna viitoare, împotriva Guvernului şi a angajatorilor locali din subordine, invocând discriminarea acestei categorii profesionale care a pierdut din veniturile nete după modificarea Codului fiscal. Peste 30.000 de funcţionari din administraţia publică centrală ar fi afectaţi, ei reclamând că nu au beneficiat de majorări salariale care să acopere contribuţiile către stat transferate la angajaţi, în timp ce în alte sectoare bugetare creşterile de 25 la sută acoperă contribuţiile.

Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu, a declarat pentru News.ro, marţi, că au început demersurile pentru acţonarea în instanţă a Guvernului şi a angajatorilor din subordine de la nivel judeţean, pentru că funcţionarii nu au beneficiat de creşteri salariale care să le acopere contribuţiile către stat, transferate de la angajator la angajat, motiv pentru care această categorie profesională ar fi discriminată.

Oprescu a declarat că în acest moment juriştii SNFP lucrează la dosarele care vor fi depuse la instanţele din toată ţara începând de săptămâna viitoare.

”Este vorba de acţiuni în instanţe îndreptate împotriva tuturor ordonatorilor de credite care emit acte administrative ce duc la diminuarea salariilor urmare a transferului acestor constribuţii. Cu alte cuvinte, dăm în judecată administraţia centrală şi angajatorii din judeţe, precum administraţiile financiare judeţene, prefecturile, direcţiile de protecţie a copilului sau direcţiile de sănătate publică. Fiecare filială a SNFP va acţiona la nivel local”, a spus Oprescu.

Liderul SNFP spune că doar în anumite sectoare bugetare s-au operat creşteri salariale de 25 la sută, care acoperă contribuţiile transferate la angajaţi.

”Prin Ordonanţa de Urgenţă 90 din decembrie s-a spus că sumele aferente contribuţiilor au fost prevăzute în majorarea salarială de 25 la sută, ceea ce nu este real în toate cazurile. În administraţia publică centrală sunt peste 30.000 de funcţionari din 72.0000 care pierd la veniturile nete. E discriminatoriu că unii au beneficiat din partea statului de sumele aferente contribuţilor tranferate la angajat, în timp ce alţii nu au beneficiat de creşteri salariale care să conducă la acoperirea contribuţiilor sau au avut creşteri parţiale”, a spus Oprescu.

Liderul SNFP a declarat că a solicitat o întrevedere cu premierul României ”pentru a detensiona această situaţie”.

”Noi nu cerem o creştere a salariilor, ci doar să nu pierdem din veniturile obţinute la nivelul lunii decembrie 2017. În cazul creşterii contribuţiilor, problema s-ar putea rezolva dacă nu s-ar ţine cont de limitele grilei de salarizare”, a încheiat Oprescu.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Câți bani reușesc să economisească, în medie, românii de la o lună la alta și ce fac cu ei. „E o tradiție veche, din comunism”

Un britanic a recunoscut că a primit bani de la servicii secrete străine pentru a da foc unui depozit care avea legătură cu Ucraina

Sub 20% dintre cererile de amnistie fiscală au fost aprobate de ANAF. Câți bani a recuperat statul din datoriile vechi

Nicuşor Dan doreşte majorarea taxelor locale, însă numai dacă banii ajung la Primăria Capitalei pentru investiţii

Partenerii noștri