Live

Video Femeia care l-a ajutat pe bătrânul de la Corabia: "Mi-a spus că îl doare și că îi e foame. Nicio infirmieră nu a pus mâna pe el"

Data actualizării: Data publicării:
Bătrân în genunchi, ignorat pe holurile spitalului din Corabia. Foto: Captură Digi24

Mădălina Temelie, femeia care s-a apropiat de bătrânul căzut în genunchi la Corabia și a surprins scenele dramatice, a povestit la Digi24 cum medicul chemat să-l ajute a venit să-l observe și a plecat, spunând că la un moment dat vor ajunge infirmierele. Niciuna dintre asistente, însă, nu a pus mâna pe bătrânul înfometat. Mai mult, tânăra spune că nimeni de la DSP nu a sunat-o, deși s-au aplicat amenzi pentru cei care au ignorat cazul.

"Prima persoană care a ieșit să-l vadă a fost medicul la care eu apelasem. Singurul lucru pe care l-a făcut a fost să meargă și să-l observe pe bătrânul aflat în genunchi și să spună că la momentul potrivit vor veni infirmierele. Doamna cu părul roz a venit de la gardă, tind să cred că e asistentă. Nimeni nu l-a ajutat, am încercat să-l ridic eu, dar starea lui de sănătate nu mi-a permis. Mi-a spus că are răni și că îl doare, deși am încercat să-l susțin cu propria greutate. Însă nici eu nu sunt foarte mare și nu am o condiție fizică foarte bună", a povestit femeia care a filmat imaginile cu bătrânul la Corabia.

Ministerul Sănătății a anunțat că a fost pornită o anchetă în acest caz . Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a decis trimiterea unei echipe de control a Direcției de Sănătate Publică Olt la Spitalul Orășenesc din Corabia. Ca primă măsură, reprezentanții DSP Olt l-au amendat pe medicul de gardă cu 6000 de lei. De asemenea, asistenta acestuia a fost sancționată cu 3000 de lei. Conducerea spitalului din Corabia a făcut propria anchetă și urmează ca mâine să anunțe rezultatele, lucru insuficient, spune Mădălina Temelie.

"Sinceră să fiu, nu mă satisface cu nimic, ideea demersului meu este schimbarea, pentru că ne confruntam cu un sistem sanitar bolnav, dar nu doar la Corabia", a mai spus tânăra, la Digi24.

Ce s-a întâmplat cu bătrânul ținut în genunchi la Corabia

Aceasta a afirmat că ultimul lucru pe care l-a solicitat pentru bătrân a fost să i se dea ceva de mâncare, întrucât se plângea de foame. 

"Bătrânul s-a ridicat singur, nu au pus mâna să-l ajute, s-a așezat tot singur în scaunul cu roțile. Nicio infirmieră nu a pus mâna pe el. După ce s-a așezat în scaun, singurul lucru pe care l-am mai spus doamnelor a fost să-i dea ceva de mâncare, se plângea de foame, vârsta și-a spus cuvântul. Am preferat apoi să mă retrag. În tot acest timp, o singură femeie s-a apropiat panicată și dânsa, aștepta undeva la medic, iar în momentul în care doamna în roz a venit, această a fost nevoită să plece să-și rezolvele problemele sale", susține martora la scenele petrecute în spitalul din Corabia.

Întrebată dacă a fost sunată de DSP, Mădălina a declarat că nu a fost contactată de nimeni, în afară de câteva televiziuni care au mediatizat cazul. 

"Nu am fost contactată decât de posturi tv. Absolut nimeni de la DSP nu m-a sunat. E revoltător, acesta e cuvântul potrivit pe care-l pot folosi. Sentimentul care mi s-a declanșat a fost dacă în situația bătrânului ar fi fost bunicul sau tată? M-am întristat și m-a revoltat.Nu înțeleg de ce se încercă a se mușamaliza aceste lucruri. Înainte de sărbătorile de iarnă, tot cineva din Corabia, o fată a murit la naștere dintr-o culpă medicală și nimeni nu face nimic", a conchis Mădălina Temelie. 

Editor : Alexandra Andronie

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bărbat reţinut pentru tâlhărie, după ce a amenințat un tânăr pe stradă să-i dea telefonul

Procurorul Sorin Lia a fost reținut sub acuzația că proteja afacerile ilegale ale fostului șef de la Rutieră din Corabia

Percheziții la Serviciul Rutier Olt. Ancheta îi vizează pe polițiștii din Corabia

O tânără cu COVID a murit acasă, pentru că nu a găsit loc la ATI: „Mai aveam să ne rugăm în genunchi. Dacă o internau, era în viață”

Partenerii noștri