Live

Video Fără apă, canalizare sau asfalt, un sat din Mehedinți ar putea avea stații electrice de încărcare. Primar: Nu cer de mâncare

Data publicării:
Foto: captură video Digi24

Fără apă curentă și canalizare, dar cu stații de încărcare pentru mașini electrice - este situația halucinantă dintr-o comună din Mehedinți, cu potențial turistic uriaș și hibe la fel de mari când vine vorba de prioritizarea investițiilor pe care le face primăria.

În Schitu de Sus, un sat din Mehedinți, timpul parcă a stat în loc. 30 de gospodării au mai rămas acolo, iar în aproape toate am găsit bătrâni. Își duc traiul cu greu, pentru că în localitate nu s-a mai făcut nicio investiție importantă de zeci de ani. Nicio uliță din sat nu a văzut petec de asfalt vreodată.

- „Cam greu, n-ai de unde să cumperi ce-ți trebuie”.

Reporter: Farmacie aveți aici?

- „Farmacie nu avem”.

Reporter: Doctor aveți aici?

- „N-avem. Tot din Severin”.

Reporter: Microbuz pe aici, prin sat?

- „Nu, n-avem. Și eu cu ce să mă duc?”.

- „Nu-i nimic, suntem părăsiți aici. E greu pentru noi aici, tare greu”.

- „E un sat uitat de Dumnezeu. Nu e școală, nu e un magazin de ceva alimentație aici, nu e un punct sanitar, nu e nimic, dom'le. E un sat uitat de Dumnezeu, dom'le. Vă spun cinstit, așa ceva e foarte trist lucrul acesta, dar asta e situația. Ne-a promis primarul că face niște fântâni pe aici, prin satul ăsta, n-a făcut nimic”.

În sat nu există nici măcar un magazin. Pâine oamenii își cumpără de 2 ori pe săptămână, lunea și joia, când o mașină venită de la Drobeta-Turnu Severin oprește din poartă-n poartă.

- „Dacă plouă mai mult, rupe de tot, tot drumul se face praf. Noi rămânem de nu mai putem să mai ieșim și să mai intrăm aici”.

Anamaria Ianc, jurnalist Digi24: Singura investiție pe care a făcut-o adminitrația publică locală este reprezentată de aceste indicatoare pe care au fost trecute numele străzilor. Însă atunci când intri pe oricare dintre acestea, pare că drumul duce către nicăieri și asta pentru că nu a fost niciodată pus asfalt, iar oamenii sunt nevoiți să meargă prin noroi atunci când plouă și prin praf atunci când afară este foarte cald.

Satul Schitu de Sus aparține comunei Izvoru Bârzii. Cu nonșalanță, primarul, aflat în funcție de 20 de ani, recunoaște că n-are de gând să investească în zonă nici măcar un leu.

Horia Balica, primarul comunei Izvoru Bârzii: „E un sat care nu va avea rețea de apă. Băgăm o investiție de nu știu câteva miliarde pentru a băga rețea de apă la 20 de case. Au curent electric. Treaba lor”.

Are în plan alte investiții. Două stații de încărcare electrică, care vor fi montate în fața primăriei. Jumătate de milion de lei, foduri europene, cere edilul pentru a-și duce la final visul, deși în sat nu există nicio mașină electrică.

Horia Balica, primarul comunei Izvoru Bârzii: „Localitatea are foarte multe autoturisme. C-o să vină... În timp se va schimba și combustibilul, sunt aici. Nu cer de mâncare, ba' din contră”.

- „A mea e pe motorină, nu e electrică. Nicidecum n-o s-o încarc acolo. S-ar fi putut face asfalt”.

Între timp, pe ulițele din sat circulă, din când în când, alte vehicule cu zero emisii de carbon.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Scholz consideră Ucraina „viitoare membră UE” și îndeamnă companiile germane să investească în țara aflată în război

Foştii primari ai Timişoarei Nicolae Robu și Gheorghe Ciuhandu, achitați într-un dosar de abuz în serviciu. Decizia nu e definitivă

Iarnă fără contracte de deszăpezire. Soluția găsită de unii primari pentru a face economie la buget. „E o idee bună, dacă nu ninge”

Ciolacu: Aproape 60% dintre români nu sunt reprezentați în turul doi al prezidențialelor. Aleșii locali sunt îngrijorați

Partenerii noștri