Drama a trei frați din Iași a căror mamă a murit de COVID: N-am apucat să-mi iau la revedere de la ea. Nu ne-a dat voie la înmormântare
Dramele nu pot fi măsurate în cifre. În urma pandemiei, rămân mulți copii orfani. Vedeți povestea a trei frați din Iași care nu mai au mamă, după ce femeia de numai 38 de ani, nevaccinată, s-a îmbolnăvit de COVID și nu a mai putut fi salvată. Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional.
Concurență mare la rezidențiat. Jumătate dintre candidați vor ajunge șomeri
Postul Crăciunului a devenit un lux. Cu cât s-au scumpit legumele față de anul trecut
Accident grav în Iași cu 16 persoane implicate, dintre care 14 copii: două persoane au fost rănite. Poliția a deschis dosar penal
Prezență peste așteptări la racla Sfintei Parascheva. Zeci de mii de oameni așteaptă la coadă pentru a se închina la moaște
Cozi de kilometri pe străzile din Iași, cu ocazia pelerinajului de Sf. Parascheva
Pelerinajul de Sfânta Parascheva, mană cerească pentru afacerile din Iași
Autorul jafului de la banca din Iași vine cu o explicație halucinantă
Jaf armat într-o bancă din Iași, făptașul e de negăsit.
Frigider împins pe trecerea de pietoni
Alexandru: Nu se merită! E doar un vaccin. Nu se merită ca un vaccin să ruineze ceva atât de frumos. Adică este o familie, familia e pe primul loc și așa o să fie întotdeauna. Așa că vaccinul e doar o injecție, nu e altceva.
Pentru Alex, un adolescent de 16 ani din județul Iași suferința pierderii mamei este mult prea mare pentru a înțelege reticența față de orice metodă recomandată de medici care poate face diferența între viață și moarte. Alex mai are două surori mai mici, de 15, respectiv 12 ani. Mama lor s-a îmbolnăvit de COVID-19 la sfârșitul lunii aprilie.
Andreea: Au zis de la spital că este în comă, stare gravă, nu se știe dacă o să mai trăiască.
Iar după 11 zile de luptă cu virusul femeia de doar 38 de ani s-a stins. Vestea i-a bulversat pe copii. Încă se mai gândesc că poate vaccinul ar fi salvat-o.
Reporter: Era vaccinată?
Alexandru: Chiar mi-aș fi dorit acest lucru. Nici măcar n-am apucat să-mi iau la revedere de la ea sau rămas bun...
Reporter: Dacă ar fi fost vaccinată, crezi că ar fi fost mai bine?
Alexandru: Dacă ar fost vaccinată, da, cred că ar fi fost mai bine. Cred că ar mai fi putut trăi.
Andreea: Să mă vadă și ea mare și să vadă ce fată mare are și cu un viitor.
„Suferința unui copil cauzată de pierderea mamei creează un handicap în bună măsură irecuperabil”
Pentru că era la școală, la Iași, atunci când mama s-a îmbolnăvit, Alex a fost singurul care a putut merge la înmormântare. Surorile lui însă nu au avut posibilitatea.
Andreea: Eram în carantină, nu ne-a dat voie să mergem la înmormântare, măcar să fim prezente.
Cei trei copii sunt acum sprijiniți să meargă la școală de preotul Dan Damaschin. Le-a oferit cazare și tot sprijinul de care au nevoie. Tatăl lor nu și-a revenit după decesul femeii și nu poate avea grijă de ei.
Alexandru: După decesul mamei, tata a intrat într-o depresie, noi de asemenea am intrat într-o depresie și a fost mai greu de remediat.
Preot Dan Damaschin, Asociația Glasul Vieții: Suferința unui copil, a unui adolescent, datorată pierderii mamei creează un handicap în bună măsură irecuperabil, as zice eu.
Statisticile arată că mai bine de un milion și jumătate de copii din toată lumea au rămas orfani după ce unul dintre părinți a fost răpus de infecția cu SARS-CoV-2.
Reporter: Ligia Pricopi / Operator: Mihai Boaru
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News