Live

Doi elevi de la Colegiul Reformat din Târgu Mureş au fost înjunghiaţi la petrecerea de după balul bobocilor

Data publicării:
Sursa foto: Derzsi Elekes Andor / Wikipedia

Doi elevi în vârstă de 16 ani au ajuns, în noaptea de joi spre vineri, la UPU SMURD Târgu Mureş, după ce au fost înjunghiaţi la o petrecere organizată într-un club din oraş cu ocazia balului bobocilor la Colegiul Reformat.

Coordonatorul UPU SMURD Târgu Mureş, dr. Maria Salanţa, a arătat ca cei doi adolescenţi nu au leziuni critice dar au fost internaţi sub supraveghere medicală.

"Au fost aduşi în cursul nopţii, în jurul orei 0,20, doi adolescenţi de 16 ani, heteroagresiune, plăgi înţepate cu cuţit, unul dintre ei a fost înţepat în zona feţei şi umărului, iar celălalt în zona abdominală. Nu sunt leziuni critice, dar au fost internaţi pentru supraveghere la chirurgie pediatrică amândoi", a precizat presei dr. Maria Salanţa.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş a arătat ca agresiunea s-a produs într-un club din Târgu Mureş, fiind o petrecere organizată de copii, şcoala sau părinţii neavând vreo implicare, scrie Agerpres.

"În urma discuţiilor avute cu directorul adjunct de la Liceul Romano-Catolic, Tamasi Zsolt, am fost informat că, în cursul zilei de ieri, a avut loc balul bobocilor, iar după masă a avut loc petrecerea la un club. Nu a fost organizată de unitatea de învăţământ sau de asociaţia de părinţi, iar la această petrecere copiii au fost violenţi, unii dintre ei au fost răniţi. Dar situaţia lor este sub control, în acest moment fiind sub atenta supraveghere a medicilor. Astăzi, la ora 13:30, am convocat conducerea Liceului Teoretic 'Bolyai Farkas' (în cadrul căruia funcţionează Colegiul Reformat, n.r.) la o discuţie la Inspectoratul Şcolar", a declarat inspectorul şcolar general Sabin Păşcan.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş nu a prezentat încă un punct de vedere oficial.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Spitalul „George Emil Palade” din Târgu Mureş va fi primul „smart hospital” din România

Un bărbat din Târgu Mureș i-a dat un șut între picioare unui polițist. Profesia i-a agravat fapta și i-a mărit pedeapsa

Amendă uriașă pentru un bărbat care şi-a pierdut arma şi două încărcătoare în zona unui supermarket

Mama elevului care și-a bătut diriginta până a băgat-o în spital a contestat decizia de exmatriculare a fiului său

Partenerii noștri