Live

Dispută pe numele și imaginea lui Arsenie Boca. Decizia Curții de Apel

Data actualizării: Data publicării:

Episcopia Devei şi Hunedoarei va putea folosi numele şi imaginea părintelui Arsenie Boca în comercializarea obiectelor bisericeşti, după ce Curtea de Apel Bucureşti a emis o ordonanţă preşedinţială în acest sens, respingând pretenţiile unui tânăr arădean care deţine dreptul de licenţă pentru folosirea mărcii pe teritoriul României. Decizia instanţei are efect până la soluţionarea pe fond a litigiului.

Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, părintele Gabriel Miricescu a declarat, vineri, pentru News.ro că magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins pretenţiile celor care susţin că deţin drepturile de folosinţă ale imaginii şi numelui părintelui Arsenie Boca.

„Au fost respinse pretenţiile celor care susţin că deţin dreptul de marcă. Instanţa ne-a dat câştig de cauză, până la rezolvarea litigiului pe fond. Curtea de Apel Bucureşti a emis o ordonanţă preşedinţială în acest sens. Litigiul e la Tribunalul Bucureşti, care este competent în materie de mărci”, a declarat părintele Gabriel Miricescu.

Arădeanul care deţine drepturile asupra imaginii lui Arsenie Boca pe teritoriul României, după ce marca a fost înregistrată de o firmă din Marea Britanie, a somat sute de societăţi comerciale din ţară, inclusiv magazine ale cultelor religioase, dar şi Mănăstirea Prislop, cerând să nu mai comercializeze fără licenţă produse pe care se află chipul fostul stareţ. Bărbatul spune că în acest moment toate incoanele, suvenirurile sau celelalte produse care folosesc numele sau imaginea lui Arsenie Boca sunt vândute ilegal în România.

Daniel Gheorghe, din Arad, are 24 de ani şi este instructor de aikido, iar anul trecut a reuşit să contacteze compania engleză care a înregistrat marca „Părintele Arsenie Boca” la Oficiul European de Proprietate Intelectuală, obţinând licenţă pentru folosirea mărcii pe teritoriul României. Compania engleză aparţine unui cetăţean ungar, pe care arădeanul l-a contactat prin avocatul său.

În luna mai, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, declara pentru News.ro că „nicio persoană privată, care nu are nici măcar o legătură de rudenie cu Arsenie Boca, nu are dreptul să se folosească în vreun fel de numele său”, dar şi că Patriarhia va face „toate demersurile necesare din punct de vedere legal”, dacă arădeanul Daniel Gheorghe va continua să se folosească de nume ca marcă înregistrată.

Sursa: news.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un rus cu mulți copii intenționează să-și numească cel de-al 15-lea copil „Oreșnik”, după numele celebrei rachete

Un bărbat a fost înjunghiat în vestul Germaniei într-o dispută dintr-un hotel din cauza zgomotului prea mare

Institutul Elie Wiesel atrage atenția: ”Pe lista preoților care ar putea fi canonizați se află un fost șef de cuib legionar”

Arsenie Boca va fi canonizat. Sfântul Sinod a anunțat alte canonizări pentru 15 sfinți români

Partenerii noștri