Live

Cum a fost „răsplătit” Marian Godină după ce a oferit casă unei familii nevoiașe: „Când ești prost și viața e grea”

Data actualizării: Data publicării:

Înaintea Crăciunului, polițistul Marian Godină a auzit de cazul unei familii sărmane, cu doi copii, care trăia într-un container de tablă. Mișcat de situația critică în care se afla acestă familie și impresionat de cei doi copii, polițistul s-a mobilizat, a cerut ajutorul numeroșilor prieteni de pe Facebook și într-un timp foarte scurt a mutat familia într-un apartament. Povestea, însă, a luat o întorsătură neașteptată.

La mijlocul lunii decembrie, Marian Godină a aflat povestea familiei și a spus-o mai departe, prietenilor lui de pe Facebook. Lumea s-a mobilizat masiv după apelul făcut de polițist și după o zi familia avea casă.

„În mai puțin de 24 de ore am reușit să mutăm familia în noua casă, un apartament cu două camere complet mobilat și utilat pe care l-am închiriat de la o doamnă extraordinară. Tot ce vedeți în video am realizat fără să ne atingem de niciun ban din cei donați de dumneavoastră în conturi. Pentru că s-a strâns acolo o sumă destul de mare, am devenit mai îndrăzneți și ne gândim la un proiect mai măreț pentru ei, dar asta depinde și de ce ne vor oferi ei de acum înainte, pentru că avem așteptări de la ei: muncă, școală, comportament exemplar.

Narcisa știe deja că mă voi duce la ședințele de la școală și că va fi sub supraveghere operativă. Le vom face domiciliu și îl vom înscrie și pe Ionuț la școală. Părinții vor merge la un serviciu stabil, nu la muncă cu ziua.

Întreaga lor activitate va fi monitorizată și sper să nu ne dezamăgească.
Cât despre voi, sunteți formidabili!

Vă mulțumesc din suflet pentru această mobilizare!”, a scris pe Facebook Marian Godină pe 15 decembrie.

Cum i-au fost înșelate așteptările lui Marian Godină

„Proiectul măreț” despre care vorbea polițistul consta în cumpărarea unei case din banii donați. Evident, dacă ar fi fost respectate condițiile puse.

Însă așteptările au fost înșelate. Capul familiei, un bărbat recent ieșit din închisoare, și-a încălcat toate promisiunile după numai câteva zile.

Iată toată povestea spusă de Marian Godină pe blogul lui:

Acum trei săptămâni, v-am făcut cunoscut cazul unei familii care locuia într-un container din tablă, fără curent, wc, apă, gaz.
De a doua zi de când i-am găsit, i-am mutat într-un apartament cu două camere complet utilat și mobilat. Entuziasmul de la început a fost enorm, văzând cum se poate schimba viața cuiva.

După cum v-am scris de la început, aveam dubii în privința lor și le pusesem o grămadă de condiții, promițându-le în schimb că, dacă își văd de treabă, mă voi ocupa să aibă unde locui decent, tocmai de aceea am apelat la ajutorul vostru. Din bucătăria apartamentului lipsea mașina de spălat, așa că, i-am anunțat că le vom aduce una a doua zi. Un domn s-a oferit să ne ajute gratuit cu transportul și să vină cu o dubă.

Atât eu, cât și jandarmul care m-a ajutat cot la cot în acest caz fusesem de serviciu noaptea și ieșisem din tură la 8 dimineața, iar la ora 8.30 eram în fața blocului de unde trebuia să luăm mașina de spălat. Îl anunțasem pe tatăl băiețelului să fie treaz în jurul orei 9 pentru că vom veni cu mașina de spălat. La 9 fără ceva eram în fața blocului unde mutasem familia și l-am sunat să coboare să ne ajute.

Am considerat destul că o cărasem noi câteva etaje, în dubă, din dubă și până în fața blocului. L-am așteptat vreo zece minute până a coborât buhăit de somn.

Le-am pus în vedere să își caute de muncă pentru că nu le voi plăti pentru mult timp utilitățile și mâncarea, așa că, după câteva zile, surpriza plăcută a venit și omul ne-a anunțat că s-a angajat la un magazin mare unde să aranjeze căruțurile din parcare. M-am întrebat dacă nu ar putea lucra ca salahor în construcții, unde ar câștiga mult mai bine, dar am fost mulțumit că măcar va merge la un serviciu stabil, chiar dacă pe salariul minim și nu un job pentru ditamai omul de până în 30 de ani.

Le mai spusesem să nu se apuce de adunat lucruri în apartament, pentru că au tot ce le trebuie. Într-o seară am găsit două plase cu cabluri pe care urma să le ardă pentru a le duce la cupru. I-am zis încă o dată că nu vreau să mai văd așa ceva în casă.

La două zile după ce s-a angajat, „pe surse”, cum zic jurnaliștii, am aflat că omul nostru petrece cu multă băutură într-o zonă famată a orașului, alături de niște prieteni ai lui.

Le spusesem și că nu vreau să aud că îmi zice vreun vecin că l-a văzut venind beat acasă.

M-am dus la apartament și am întrebat-o pe femeie unde îi este concubinul. Mi-a zis că e plecat să ajute pe cineva la nu știu ce treabă, dar că trebuie să vină imediat. I-am spus că știu că e beat și știu și unde e, dar femeia a început să jure pe copiii ei că nu e adevărat. Așa că am zis să așteptăm să-l vedem cum vine. Aflând că suntem acolo, bărbatul nu a mai venit și și-a închis telefonul.

Mi-a zis a doua zi că venise acasă fix la un minut după ce plecasem noi și că-i pare rău că nu l-am mai așteptat puțin ca să ne convingem că nu era beat.
Domnul în cauză, proaspăt liberat din penitenciar pentru tâlhărie, având o „coadă” de câțiva ani, a comis-o între timp din nou. A condus o mașină fără să aibă ITP, după cum mi-a povestit. Doar că pe lângă ITP, nu avea nici permis de conducere și era și beat. Deci e o chestie de timp până va ajunge înapoi de unde abia s-a liberat.

Mergeam zilnic la ei, atât eu, cât și jandarmul si le duceam ba mâncare, ba fotolii, ba canapele etc. Ba chiar mi-am călcat pe inimă și le-am cumpărat și țigări. Din banii mei, nu din cei donați.

Proaspătul liberat primise un sac de haine de la un coleg de-ai mei. Că nu a zis nici măcar mulțumesc pentru ele, nu mi s-a mai părut nimic deosebit.

Tot pe surse, am aflat că domnul stâlp al familiei plănuiește ca din primul salariu să își cumpere o mașină. Dacă vă întrebați ce fel de mașină poți cumpăra cu atât de puțini bani, vă pot spune că sunt tot felul de rable radiate sau fără acte. Iar pentru el, care nu are nici permis, nu cred că e vreo problemă că mașina nu are acte.

Intr-una din zile, am fost informat că domnul și-ar dori o discuție cu noi, „că așa nu se mai poate”. El se simțea jignit și umilit, după cum ne-a zis. Ne-a mai reproșat și că prea îi verificăm și că prea facem totul pentru fată și pentru ei mai puțin. I-am explicat pe scurt un lucru pe care ar fi trebuit să-l știe deja. Îi spusesem încă de la început că lucrurile le facem pentru viitorul copiilor, nu pentru ei. Și că ei au venit practic la pachet, dar că ar trebui să profite la maxim de asta. Cine naiba îți mai dă o locuință în care să stai și te alimentează zilnic? Dar, lucrul bun e că, spre deosebire de pușcărie, aici nu-l ține nimeni cu forța. Dacă vrea să plece, viteză! Așa că omul s-a ambiționat și a zis că el pleacă. Și-a făcut bagajele și a plecat. I-am zis să se gândească bine, pentru că procesul e ireversibil, eu nu mă joc cu ei și odată plecat…la revedere. A decis că pleacă. Mama copiilor a ales să rămână, dar zilele următoare a stat mai mult la baraca în care îi găsisem prima oară, acolo unde i se mutase înapoi concubinul.

Pentru că înclina să se mute acolo cu tot cu copii, am convins-o să rămână în apartament cu copiii.

Într-una din zile, ducându-le niște cumpărături, mă amuzam cu prietenul meu uitându-ne la frigiderul lor ticsit cu bunătăți. Nici noi nu aveam așa acasă. Cu toate astea, mama copiilor nu a ezitat să ne spună că îi mai trebuie nu știu ce pt salată Boef, mai trebuie niște varză etc. Aaa…și niște țigări.

Deși le cumpărasem haine noi, nu de puține ori i-am găsit îmbrăcați tot cu cele vechi care miroseau a fum. Pentru că wc-ul prezenta urme de frânare și târâre, am realizat că nu au de unde să știe că se trage apa și că există o perie cu care să ascundă urmele.

Cu frigiderul plin, căldură, brad (cumpărat și făcut de Georgiana), cadouri sub brad, suc, televizor, cablu etc, ce minte îți trebuie să faci Crăciunul la mama dracu’ ca boschetarii? Nu au stat acasa. Iar de Revelion la fel. S-au dus într-o comună de lângă Brașov de pe 31 și încă nu s-au întors acasă, spunând că nu au cu ce să vină.

Asta după ce vorbisem că după Anul Nou, fata va face meditații la română și matematică. Vorbisem noi și că citește niște cărți pe care i le-a dus Georgiana, dar nu s-a atins de ele.

Ce v-am povestit mai sus sunt lucrurile care mi-au mâncat ultimele 18 zile, zile în care am umblat numai pentru ei, mi-am cheltuit o grămadă de bani pe curul lor și mi-am stricat sărbătorile, în loc să stau liniștit acasă.

Și poate aș fi trecut peste toate, dacă fetița nu ar minți în cele mai infecte moduri posibile. O să spuneți că așa sunt copiii, că ăsta e mediul în care a crescut, că e încă pe modul supraviețuire etc. I-am căutat și eu tot felul de scuze. Mă mințea o dată și îi explicam că nu e bine, că îmi poate spune adevărul și nu mă supăr. A doua zi mințea iar. A treia zi iar. Și tot așa. Iar minciunile tipice copiilor nu le pun la socoteală, mă refer la minciuni d-alea urâte, premeditate și gândite bine, d-alea de mă făceau să mă întreb dacă în fața mea e un copil sau un infractor.
Am ales să vă povestesc toate astea pentru că e un rahat mare în care m-am băgat. Și, în entuziasmul meu prostesc, v-am atras și pe voi. Ar fi fost totul simplu dacă nu v-aș fi rugat să donați. Și ați donat, nu v-ați jucat.

Iar eu, de câteva zile, nu adorm, gândindu-mă cum să ies din asta. E ditamai suma strânsă și nu știu ce să fac cu ea.

Să le cumpăr lor ceva era varianta cea mai simplă, scăpam și de bani, și de ei, dar îmi băteam joc de munca voastră. Pentru că orice le-aș cumpăra, ar vinde în secunda doi, cu toate clauzele pe care le-aș pune eu. Asta în timp ce niște copii bolnavi chiar au nevoie de acești bani.
În plus, în postarea în care v-am rugat să donați, nu am scris că donați pentru a le cumpăra o locuință, ci pentru a le asigura o locuință și doar „dacă își văd de treabă”. Or, în condițiile astea, eu nu mai sunt dispus să-mi consum niciun minut din timpul meu și nici să îmi mai mănânc energia, nervii și sănătatea.

Am vorbit cu mulți oameni despre cum să ies din asta, dar niciunul nu prea a știut ce să fac concret. Încurcătura chiar e una mare.
Eu am considerat că în primul rând trebuie să vă explic cum stau lucrurile și să îmi asum în totalitate prostia pe care am făcut-o.
De câteva zile caut o soluție care să fie corectă și morală, dar e foarte greu de găsit una.

Să donez banii unei asociații, să le cumpăr lor o garsonieră de care se va alege praful în timp ce alții se chinuie să își plătească ratele, să donez banii unor copii bolnavi, să-i dau unei fundații?

Chiar nu știu cum voi ieși din asta.

Îmi pare rău și îmi cer scuze pentru ce am „reușit” să fac, știu că îmi voi pune mulți oameni în cap, voi pierde enorm din încrederea voastră dar, așa cum spuneam încă din titlu, când ești prost…și viața e grea.”

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cine sunt frații Dragoș și Adrian Pavăl, posibilii asociații lui Dan Șucu la Genoa. Sunt cei mai bogați români

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Godină povestește cum au fost prinși suspecții cazului „cadavrul din geamantan”

Unul dintre polițiștii care i-au prins pe suspecții crimei din Vaslui este Marian Godină. Cum a descris urmărirea

Godină îl face „cocalar” pe Horodniceanu. „Sper că va fi destituit”

Marian Godină, în izolare la domiciliu. Ce mesaj i-a transmis Traian Berbeceanu

Partenerii noștri