Live

Cât costă, de fapt, cireşele de „lux” vândute pe piețe cu 150 de lei kilogramul

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

În pieţele din Bucureşti, un kilogram de cireşe ajunge şi la 150 de lei. Preţul de import este maxim 6-7 lei, potrivit pomicultorilor. Pentru a mânca cireşe româneşti, la preţuri normale, va trebui să aşteptăm până în iunie.

Cireşele sunt considerate fructe de lux, însă preţul celor aduse din import în această perioadă a întrecut orice aşteptări. Cireşele pe care comercianţii cer 150 de lei kilogramul în pieţele din Bucureşti sunt importate cu maxim 6-7 lei, potrivit pomicultorilor.

„Astea care sunt cu 150 de lei sunt cireşe aduse din import. Un euro, un euro jumătate, mai mult nu e kilogramul de cireşe”, a spus Gheorghe Voica, un pomicultor din Argeş, citat de Mediafax. „Eu nu cred că o să dau cireşele mai scumpe de 5 lei (kilogramul), că nu am cum”, a mai declarat acesta.

Însă, ca să mâncăm cireşe româneşti la preţuri normale, va trebui să mai aşteptăm.

„De bună calitate, în piaţă, cărnoase, roşii şi mari sunt cireşele de iunie şi iulie. În colecţia de soiuri de la Piteşti nu există niciun cireş copt la ora asta. Nici cele de proastă calitate nu pot să spun că (sunt coapte n,r.), poate în sudul ţării la Giurgiu, dar nu cred că există un soi de cireş”, a spus Mihail Coman, cercetător la Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură din Argeş.

În România sunt aproximativ 1.000 de hectare plantate cu cireşi, iar până să se coacă fructele autohtone importăm din Grecia, Turcia şi Spania.

Editor web: A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Au apărut primele cireșe în piețe. Un kilogram se vinde cu 150 de lei. „Oamenii întreabă si pleacă”

Au apărut primele cireșe în piețe: 100 de lei kilogramul costă cele aduse din Spania. "Oamenii cumpără de gust, deocamdată"

VIDEO Un urs a fost prins la "furat" de cireșe

Mihaela Bilic avertizează: „Cireșele îngrașă teribil!” Topul fructelor care aduc kilograme în plus

Partenerii noștri