Live

Conducerea DSP Vrancea a fost schimbată de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Agerpres

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea a fost schimbată, luni, de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ca urmare a deficienţelor găsite de acesta în activitatea instituţiei, potrivit reprezentanţilor Prefecturii Vrancea, transmite Agerpres.

"Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a numit astăzi o nouă conducere la DSP Vrancea, în persoana medicilor Cătălin Bunghez şi Dragoş Cozma, ca urmare a deficienţelor constatate de ministru în activitatea instituţiei din ultima perioadă. Principalele probleme sesizate au fost cele de comunicare, precum şi managementul defectuos al anchetelor epidemiologice", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Adrian Creţu.

Aflat la Focşani pentru a evalua, printre altele, activitatea DSP Vrancea, ministrul Nelu Tătaru a declarat că anchetele epidemiologice ale DSP Vrancea nu au fost eficiente şi vor fi reluate.

"Consider că a fost o anchetă epidemiologică ce a scăpat de sub control sau nu a fost eficient evaluată. Rămâne ca această anchetă să fie reluată pentru fiecare caz în parte şi fiecare caz confirmat va naşte o altă anchetă epidemiologică", a spus ministrul Sănătăţii.

Potrivit noii conduceri a DSP Vrancea, toate anchetele epidemiologice vor fi reluate, începând de marţi.

În Vrancea au fost raportate, luni, 134 de cazuri confirmate cu COVID-19, cu 17 mai multe decât în ziua precedentă. Dintre acestea, 35 sunt cadre medicale de la Spitalul Militar Focşani, iar alte 15 sunt cazuri confirmate în rândul cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" Focşani. Alte opt cazuri au fost confirmate la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vrancea şi două la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea. Şi la Spitalul Municipal Adjud, desemnat spital de suport pentru COVID-19, două cadre medicale s-au infectat cu virusul SARS-CoV-2.

În cursul săptămânii trecute au fost închise Secţiile de Nefrologie şi Cardiologie, după ce mai multe cadre medicale au fost confirmate pozitiv. În acelaşi timp, Spitalul Militar Focşani, închis pe 25 martie ca urmare a confirmării a peste 40 de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în rândul personalului medical şi auxiliar sanitar, şi-a reluat activitatea.

Redactor: Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția ministrului Sănătății după moartea băiatului de 16 ani la camera de gardă a Spitalului din Târgu-Jiu

Nelu Tătaru, aflat sub control judiciar, spune că vrea să deschidă un cabinet privat: „Nu cred că am fost sau sunt un pericol public”

Nelu Tătaru rămâne sub control judiciar. Plângerea depusă de fostul ministru al Sănătății a fost respinsă de instanţă ca nefondată

Nelu Tătaru a fost pus sub control judiciar în dosarul de luare de mită și nu mai poate profesa în spitalele de stat

Partenerii noștri