Live

Cea mai urâtă gară din România se numește „Frumușiţa”. Cum a ajuns o rușine pentru țară

Data actualizării: Data publicării:

Nepăsarea statului este atât de mare încât roade şi căile ferate. Ruine şi mizerie, asta văd călătorii care merg cu trenul între Galaţi şi Bârlad. Gările sunt pur şi simplu abandonate şi unele aproape cad pe oameni. Statul nu se mai interesează de ele pe motiv că linia a fost închiriată unei firme particulare, dar uită că la rubrica proprietar scrie tot Căile Ferate.

Clădirea din imagini nu a trecut printr-un bombardament. Peste ea nu s-a abătut vreun uragan şi nici nu a fost zguduită din temelii de vreun cutremur. Sunt doar urmările nepăsării şi ale inconştienţei. Aceasta este o gară! Un loc în care vin şi din care pleacă trenuri, un loc în care oamenii ajung în fiecare zi.

Abandonată şi vandalizata ani la rând, gara de la Frumusiţa este astăzi o ruină şi prezintă un pericol pentru călători. Acoperişul şi geamurile nu mai există şi doar un gard de sârmă și o plăcuță avertizeaza că zidurile se pot prăbuși oricând.

Iată ce zic călătorii:

Ia uitaţi unde e acoperişul! Dacă Doamne-fereşte se dărâmă, nu ai nicio şansă.

Nu mai arată a gară. Nu se vede că e epavă...?

E o ruină, păcat de ea!

Veche de 123 de ani şi inclusă pe lista monumentelor istorice din România. Acest lucru nu a schimbat însă cu nimic situaţia. Direcţia de Cultură a înştiinţat Regionala CFR Galaţi că trebuie să repare de urgenţă acoperişul şi să conserve clădirea. Însă posibilitatea aplicării unei amenzi cu o valoare cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei nu a impresionat pe nimeni.

Aceştia au invocat faptul că linia privată nu mai prezintă niciun interes pentru ei, fiind închiriată transportatorilor privați, iar gările de asemenea au fost abandonate”, spune Marius Mitrof, consilier Direcţia Judeţeană pentru Cultură.

Soluţii pentru salvarea clădirii a căutat şi primăria Frumuşiţa. Însă în zadar.

Eu am vrut să mut două familii, ca să nu se mai dărâme nu se mai degradeze. Am vorbit cu directorul general la vremea respectivă şi a spus ca trimite un delegat să facem procese verbale, nu a venit nimeni, nu interesează pe nimeni. Nu a venit nimeni. Acum e o ruină. Jaf, jaf în ţara asta”, afirmă Nelu Munteanu, primarul comunei Frumuşiţa.

O ruină este şi gara din Balinteşti. Clădirea gării, castelul de apă şi toaleta sunt acum doar nişte dărăpănături iar pereţii stau să cadă. Cu toate acestea, elevii navetişti care merg zilnic la liceul din Târgu Bujor continuă să se adăpostească sub ruinele clădirii.

Iată ce zic locatarii:

„Mai e un tavan care s-a prăbuşit peste acesta şi e rău. E rău.. nu ? Acesta se poate prăbuşi în orice moment. Stai în frig aici....asta e”

„Pustie, ţi-e şi frică să treci pe lângă ea.”

Reprezentanţii CFR nu au oferit un punct de vedere cu privire la situaţia în care se află gările de pe linia care leagă oraşul Galaţi de Bârlad.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO Cum arată primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani. Azi a făcut prima călătorie

Un bărbat a fost arestat după ce a furat zeci de componente de semnalizare CFR din zona Palas, Portul Constanţa

Traseul pe care trenurile vor putea circula cu 176 km/h. CFR face teste

80 de trenuri vor sta o oră în gări, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru trecerea la ora oficială de iarnă

Partenerii noștri