Ce alimente l-au ajutat pe bucureșteanul de peste 111 ani să ajungă al treilea cel mai longeviv bărbat din lume
Dumitru Comănescu, românul în vârstă de 111 ani şi 3 luni, declarat al treilea cel mai longeviv bărbat din lume, s-a născut în Proviţa de Jos, județul Prahova. Aici, oamenii îl știu pe „nea Mitică” și sfatul lui pentru săteni a fost tot timpul același: „Lapte și miere, dacă vrei să trăiești cât mine”, potrivit Mediafax.
Inginerul agronom Dumitru Comănescu a fost recunoscut de Guiness Book of Records ca fiind al treilea cel mai în vârstă bărbat de pe Pământ. Are are 111 ani și 3 luni. El s-a născut pe 8 noiembrie 1908, în Provița de Jos, o comună din Prahova, aflată la 7 kilometri de Câmpina şi 100 km distanţă de Bucureşti.
Cei mai mulți dintre localnici, în special cei în vârstă, îl cunosc bine pe „nea Mitică”.
Luciana Stoica, de exemplu, a vorbit cel mai des cu cel care acum este cel mai vârstnic bărbat român.
„Este cu o minte lucidă. Mă întreba dacă mai sunt poteci, dacă mai merge lumea”, povestește femeia.
Casa în care a copilărit Dumitru Comănescu încă este în picioare și arată, cu mici excepții, ca pe vremuri.
Luciana spune că vecinul său are ca și secret al longevității laptele și mierea.
Dumitru Comănescu a fost recunoscut de Guiness Book of Records
„Lapte și miere, dacă vrei să trăiești cât mine. Așa zicea (...) Eu cred că imunitate tot de aici a luat (…) Este în putere și cu mintea zdravănă”, a mai afirmat localnica din Provița de Jos.
Potrivit acesteia, familia Comănescu avea stupi, vaci de lapte, dar și alte animale în ogradă.
Un alt bărbat din comună a povestit că și aerul de aici, din sat, îi ajută pe cei în vârstă.
„La vremurile pe care acești oameni le-au prins ca și aer ca și condiții de viață, mi se pare ceva firesc. Nu e ceva ieșit din comun, dar nici ceva de zi cu zi. Este o zonă foarte bună la noi în sat, avem poluare zero. Nu avem nimic industrial în zonă care să polueze aerul”, a spus bărbatul.
În Provița de Jos mai sunt persoane care au ajuns la 91 ani și chiar 101 ani.
Dumitru Comănescu trăiește în București și este la ora actuală al treilea cel mai vârstnic bărbat în viaţă din lume, conform clasamentului „Ten oldest living men” şi al 75-lea cel mai vârstnic bărbat al tuturor timpurilor.
Clasamentul a fost publicat recent de The Gerontology Research Group (GRG) cu ocazia recunoaşterii de către Guinness World Records a celui mai bătrân bărbat din lume, japonezul Chitetsu Watanabe, care va împlini luna viitoare 113 ani. Pe locul al doilea se află britanicul Robert Weighton, născut pe 29 martie 1908.
Editor web: Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News