Live

Banca de alimente se deschide în sectorul 6. Ce este și cum funcționează ea

Data publicării:
20.000 de persoane ar putea profita de Banca de alimente și de cantina socială. Foto: Profimedia

Banca de alimente îşi deschide porţile în octombrie, după ce Consiliul Local Sector 6 a adoptat în şedinţa de joi un proiect de hotărâre prin care aceasta devine funcţională, scrie Agerpres.

"Gata, avem Bancă de alimente! E singura de acest tip din România, deschisă de o autoritate publică, şi a trecut astăzi de votul consilierilor locali. Aceştia au fost de acord cu înfiinţarea acestei instituţii publice de interes local, cu personalitate juridică, ce va funcţiona în subordinea DGASPC Sector 6. Înfiinţarea în acte a băncii de alimente a fost ultimul pas. De azi, ea devine funcţională. Urmează angajarea personalului şi montarea mobilierului. În rest, este gata. Din octombrie, îi deschidem porţile", au scris reprezentanţii Primăriei Sectorului 6, joi, pe Facebook.

Potrivit acestora, circa 70 de locuri de muncă vor fi create în cadrul Băncii de alimente şi cantinei sociale de alături. Va fi nevoie de bucătari, şoferi, muncitori calificaţi pentru manipulare, primire, livrare de marfă şi specialişti în logistică.

Ajutor pentru 20.000 de persoane nevoiașe. Cum funcționează

Banca de Alimente se află pe Calea Giuleşti 236, iar alături, în aceeaşi curte, autoritatea locală a construit o cantină socială. "Vorbim despre un concept 2 în 1, unic în România, de care vor beneficia aproximativ 20.000 de persoane: vârstnici cu pensii mici, familii monoparentale sau cu mulţi copii, şomeri", au punctat reprezentanţii autorităţii locale.

O bancă de alimente colectează de la marile magazine, de la producători şi distribuitori produse alimentare aflate în perioada de garanţie, care au riscul de a nu se vinde, ulterior le prepară şi le distribuie către persoanele defavorizate fie direct, la domiciliu, fie prin cele trei cantine sociale din Sectorul 6, dintre care două funcţionează în parteneriat public-privat.

DGASPC Sector 6 a fost inclusă în lista operatorilor receptori care au dreptul să primească donaţii în condiţiile legii. Banca de alimente va fi şi ea operator receptor şi va avea dreptul să colecteze, să depoziteze şi să distribuie către consumatorii finali produse alimentare rămase nevândute sau neconsumate.

Avantaje

Avantajele sunt multiple: combaterea risipei alimentare, reducea costurilor cu asistenţa socială în Sectorul 6, asigurarea zilnic a hranei calde şi sănătoase pentru aproximativ 1.000 de copii, în cadrul programului Şcoală după Şcoală, crearea de locuri de muncă noi, inclusiv pentru persoane din medii defavorizate, care vor intra în programe de formare profesională.

Operatorii economici au avantajul că îşi pot deduce cheltuielile cu alimentele aflate aproape de expirare, dacă le transferă către o bancă de alimente.

Editor : S.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Economist: Votul de duminică a confirmat că există trei Românii despărţite de o prăpastie. „Haosul economic" va genera „haos social"

Nicușor Dan explică, cu ajutorul unei pizza, cum sunt cheltuiți banii în Capitală: „E nevoie să schimbăm partajarea fondurilor"

Asfaltare blocată într-o comună din Gorj, din cauza unei erori într-o hârtie. Primar: „Angajatul nu vrea să o îndrepte”

Banca de Alimente din București e aproape gata. Anunțul făcut de Nicușor Dan

Partenerii noștri