Live

Avocaţii din București amenință Guvernul cu proteste și grevă generală din cauza CASS

Data publicării:
Foto: Getty Images

Avocaţii bucureşteni acuză că, după două săptămâni de discuţii, Guvernul îşi menţine poziţia de a impune profesiile liberale cu o contribuţie de asigurări sociale de sănătate (CASS) în sistem real, neplafonat. Aceștia susțin că vor apela la toate demersurile şi remediile legale și nu exclud proteste ample si chiar o grevă generală. Avocatul și senatorul PNL Daniel Fenechiu şi-a exprimat deopotrivă susţinerea faţă de punctul de vedere exprimat de membrii Baroului Bucureşti.

”Baroul Bucuresti- organ profesional care grupează si reprezintă interesele a peste 10.000 de avocaţi cu drept de exercitare a profesiei, constată cu regret, că după 2 săptămâni de dialog şi mai multe memorii şi puncte de vedere transmise de UNBR si UPLR, informaţiile care vin din zona guvernamentală confirmă ipoteza că Guvernul îşi menţine poziţia de a impune profesiile liberale cu C.A.S.S in sistem real, neplafonat. Impunerea unui C.A.S.S in sistem real, neplafonat, dublează sarcina fiscală a avocaţilor şi, practic, sancţionează performanţa în profesie, fără  a oferi însă nimic suplimentar in sfera contraprestaţiei sistemului de sanatate”, afirmă avocaţii bucureşteni într-un comunicat.

Ei informează atât Guvernul, cât şi opinia publică, în legătură cu decizia fermă de a uza de toate demersurile şi remediile legale împotriva impunerii avocaţilor cu C.A.S.S. în sistem real, neplafonat, neexcluzând ample acţiuni de protest şi chiar o grevă generală.

”Baroul Bucuresti va apăra cu fermitate drepturile şi interesele avocaţilor şi îşi exprimă speranţa că raţiunea si pragmatismul vor prevala în decizia Guvernului”, conchid avocaţii din Capitală în comunicat.

Mesajul a fost preluat şi distribuit şi de către senatorul liberal Daniel Fenechiu, el însuşi avocat.

”Baroul Bucureşti va reprezenta şi apăra cu fermitate drepturile si interesele avocaţilor! Nu excludem acţiuni de protest sau chiar o grevă generală!”, a scris Fenechiu.

De altfel, în august, senatorul liberal a şi scris pe Facebook despre vehicularea în spaţiul public a unei versiuni a unei ordonanţe care, printre altele, prevede că veniturile din activităţi independente se vor supune plăţii cotei CASS la o bază neplafonată, calculată la venitul net, ceea ce poate însemna o creştere semnificativă a CASS, dublând practiv sarcina fiscală.

”Chiar dacă versiunea vehiculată nu este asumată, nu este negociată în coaliţie şi nu este finală, a generat o firească îngrijorare în rândul avocaţilor si al majorităţii profesioniştilor profesiilor liberale”, anunţa el, potrivit news.ro.

În 2 august, Uniunea Naţională a Barourilor din România anunţa că profesiile liberale privesc cu îngrijorare informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la intenţiile Guvernului de a modifica Codul Fiscal şi îşi exprima public opoziţia fata de orice majorare de impozite, taxe sau contribuţii care le afectează, precum şi faţă de orice modificare a regimului deductibilităţilor.

”Poziţia Uniunii Profesiilor Liberale din România a fost reiterată în întâlnirea pe care reprezentanţii profesiilor au avut-o astăzi, 2 august 2023, cu Dl Marcel-Ioan Boloş, ministrul Finanţelor Publice, relativ la informaţiile publice în legătură cu proiectul de Ordonanţa de Urgentă privind modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul Fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale. Eliminarea plafonării contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi preconizata introducere a plăţii în sistem real la întregul venit, fără plafon – care practic dublează sarcina fiscală, precum şi eliminarea deductibilităţii cotei de cheltuieli profesionale în limita a 5%, sunt măsuri care descurajează profesiile liberale, cu consecinţe asupra calităţii serviciilor oferite şi costurilor acestora. Ministrul Finanţelor Publice şi-a manifestat întreaga deschidere fata de argumentele UPLR, opinând pentru stabilirea unui plafon rezonabil la contribuţia de asigurări sociale de sănătate”, transmitea atunci UNBR, anunţând că va trimite ministrului Finanţelor propunerile Uniunii.

Şi atunci, Fenechiu s-a solidarizat cu reprezentanţii profesiilor liberale.

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Donald Trump a anunțat ultima desemnare din guvernul său. Brooke Rollins, aleasă în postul de secretar pentru agricultură

Fermierii polonezi au blocat un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina. Cauzele protestului

Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma

Guvernul a prelungit amnistia fiscală până pe 19 decembrie. Măsurile luate de Executiv privind acciza la băuturile alcoolice

Partenerii noștri