Live

Asociațiile de părinți susțin greva profesorilor, dar cer ca examenele să nu fie afectate. Noi negocieri au loc la Ministerul Educației

Data actualizării: Data publicării:
Profesorii suspendă greva, după patru săptămâni de proteste. Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, Iulian Cristache, spune că greva personalului din învăţământ este îndreptăţită, însă ar trebui să fie găsită o soluţie de "compromis" astfel încât examenele naţionale să fie susţinute potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, iar elevii să nu fie afectaţi. Reprezentanții părinților, ai elevilor și sindicatele din Învățământ merg, astăzi, la Ministerul Educației pentru a discuta despre calendarul examenelor naționale.

"Sigur că este îndreptăţită (greva profesorilor n.r.), sigur că aceşti profesori sunt nemulţumiţi, sigur că sunt umiliţi prin salarizare în special - un profesor debutant 2.400 de lei... Totul trebuie să aibă o limită şi limita înseamnă că trebuie să venim în sprijinul acestor copii astfel încât să dea examenele în special cei care sunt deja pre-admişi la universităţile din spaţiul european şi nu numai şi să nu le punem stop unor viitoare cariere profesionale. (...) Sunt de acord cu greva profesorilor. Este sută la sută îndreptăţită. Toată lumea este solidară, toţi suntem convinşi că şcoala trebuie să îşi revină şi îşi revine doar în situaţia în care vom avea profesori buni în sistem", a declarat Cristache, informează Agerpres.

Potrivit acestuia, profesorii buni ar veni în sistemul de educaţie dacă salarizarea ar fi una corespunzătoare.

"Dar este nevoie de un compromis pentru o perioadă scurtă de timp. Acesta a fost mesajul meu. Am ieşit alături de profesori primul. (...) Avem nevoie de profesori buni în sistem. Pentru aceasta trebuie să îi atragi pe viitorii absolvenţi. (...) Este clar că cel puţin astăzi şi mâine greva va continua", a mai susţinut reprezentantul Federaţiei Naţionale a Asociaţilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar.

Începând cu ora 11:00, la sediul Ministerului Educației vor veni la discuții reprezentanții elevilor, ai părinților și ai sindicatelor reprezentative din învățământul preuniversitar, respectiv Federația Sindicatelor din Educație "Spiru Haret" și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ.

"Întâlnirea are ca scop consultarea acestora asupra demersurilor necesare pentru adaptarea calendarelor de desfășurare a activităților de final de an și a calendarelor examenelor naționale, în contextul generat de protestul personalului din învățământul preuniversitar", se arată într-un comunicat al ministerului.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat vinerea trecută că, dacă în această săptămână profesorii nu se întorc la clase, examenele de Bacalaureat și Evaluarea Națională vor fi reprogramate.

"Am prelungit perioada de încheiere a mediilor până pe 9 iunie la fel și perioada de înscriere la Bacalaureat. Evaluarea Națională începe pe 19 iunie, Bacalaureatul pe 12 iunie. Este foarte important, pentru a putea rămâne în acest calendar, ca profesorii să se întoarcă în clase (...). Dacă acest lucru nu se va întâmpla, va trebui să ne gândim la prelungiri pentru închiderea situațiilor școlare și reprogramări ale examenelor", a declarat Ligia Deca.

Înscrierile la Evaluarea Națională din 2023 au început de astăzi.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elevii din ciclul preuniversitar pot promova doi ani de studiu într-unul, sub anumite condiții. Anunţul Ministerului Educaţiei

Începe înscrierea la BAC 2025. Probele de competențe au loc în perioada ianuarie-februarie. Calendarul complet al examenului

Orașul în care polițiștii locali merg să-i caute acasă pe elevii chiulangii, să vadă de ce nu merg la școală

VIDEO. Se introduc noi reguli legate de hrana elevilor în școli, pentru a preveni unele boli în rândul copiilor și adolescenților

Partenerii noștri