Live

Angajaţii Ministerului de Interne vor primi solde şi salarii mai mari

Data actualizării: Data publicării:

Poliţiştii, militarii şi personalul civil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne vor primi, din luna ianuarie, salarii şi solde mai mari, la nivelul celor ale personalului din Ministerul Apărării Naţionale, scrie Agerpres.

„Astfel, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare se majorează cu o treime din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de Lege nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2019, în aplicarea art. 38 alin. (4)”, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis joi Agerpres.

O altă măsură luată în sprijinul angajaţilor MAI este actualizarea, începând cu această lună, a alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană la fel ca în celelalte instituţii publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

„De asemenea, pentru perioada 2020-2021, personalul MAI care desfăşoară activităţi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care în conformitate cu reglementările legale în vigoare nu se lucrează va beneficia în continuare de majorarea de 75% la solda de funcţie/ salariul de funcţie/ salariul de bază pentru activitatea desfăşurată, pentru timpul lucrat, în aceste zile”, se arată în comunicat.

Începând din ianuarie, cuantumul sporurilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut lunar/solda lunară de care beneficiază angajaţii MAI se menţine la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2019.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie din Alba a fost înșelată cu 25.000 lei, prin metoda „Accidentul”. Ce recomandări au polițiștii în astfel de situații

27 de percheziții la persoane cercetate pentru proxenetism, trafic de minori și de persoane, în Constanța. Ce au găsit polițiștii

Ministerul de Interne: informația privind anularea plăților către angajații MAI care au lucrat pe 24 octombrie este falsă

Filmare în centrul de monitorizare a alegerilor. Poliția scoate un număr record de oameni în stradă pentru cele trei scrutinuri

Partenerii noștri