Angajații care vor face recensământul din 2021 online vor primi o zi liberă
Românii care aleg să se autorecenzeze online, cu ajutorul internetului, la recensământul din 2021, au dreptul la o zi liberă, plătită de angajator, conform legii.
Ordonanța de Urgență nr. 19 din 4 februarie 2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021 prevede ca persoanele salariate care se autorecenzează prin intermediul internetului au dreptul la o zi liberă, plătită, în scopul încurajării utilizării cu predilecţie a acestei metode, se arată în lege, potrivit Mediafax.
Fiecare persoană va face dovada participării la recensământ printr-un cod de confirmare generat la încheierea cu succes a autorecenzării, se arată în documentul oficial. Angajatorii au obligaţia de a acorda o zi liberă celor care fac dovada autorecenzării online. Ziua liberă plătită se acordă în termen de maximum 12 luni.
Codul de confirmare a încheierii cu succes a autorecenzării este generat automat de soluţia informatică funcţională pe site-ul recensământului pentru fiecare formular individual transmis cu succes către baza de recensământ RPL2021.
Recensământul va avea loc în perioada iulie - noiembrie 2021
În perioada iulie-noiembrie 2021 se desfăşoară, etapizat, recenzarea populaţiei şi locuinţelor.
Ziua liberă, plătită, se acordă persoanei salariate, indiferent dacă aceasta a realizat autorecenzarea on-line pentru sine şi pentru alţi membri ai gospodăriei, sau pentru alte persoane.
În perioada august-septembrie 2021 se realizează colectarea on-line a înregistrărilor individuale şi a celor referitoare la gospodării, locuinţe şi clădiri - autorecenzarea on-line, mai scrie sursa citată.
Această zi se adaugă celorlalte 15 zile libere legale din 2021, dintre care doar șapte vor fi în cursul săptămânii. Celelalte opt vor pica în zile de sâmbătă și duminică.
Editor : A.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News