Live

"Aderarea la OCDE este prioritatea de prim rang a Guvernului". Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu secretarul adjunct al Organizației

Data actualizării: Data publicării:
Obţinerea statutului de membru al OCDE rămâne un obiectiv strategic, cel mai important după aderarea la NATO şi la UE. FOTO: Guvernul României

Marcel Ciolacu l-a primit la Palatul Victoria pe secretarul general adjunct al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Ulrik Knudsen. Şeful Executivului a subliniat cu acest prilej că aderarea României la OCDE reprezintă o prioritate de prim rang a Guvernului, iar oficialul OCDE a transmis la rândul său un mesaj de susţinere pentru eforturile României de aderare la organizaţie, potrivit Guvernului.

”Premierul Marcel Ciolacu a reconfirmat în cadrul discuţiei angajamentul ferm al autorităţilor române pentru finalizarea cu succes a procesului de aderare, respectiv pentru adoptarea instrumentelor juridice ale organizaţiei şi alinierea legislaţiei, politicilor şi practicilor naţionale la standardele OCDE”, arată Guvernul.

”Obţinerea statutului de membru al OCDE rămâne un obiectiv strategic, cel mai important după aderarea la NATO şi la UE, împărtăşit şi asumat de întreaga clasă politică, indiferent de schimbările de la conducerea Guvernului”, a declarat prim-ministrul român.

Procesul de aderare are atât o dimensiune internă, care implică reforme, modernizare şi dezvoltare, cât şi o dimensiune externă, axată pe cooperare cu Organizaţia şi dialog cu statele membre, mai precizează Guvernul.

”România este pe deplin angajată să progreseze pe ambele planuri, printr-un efort interinstituţional susţinut, similar celui realizat în perioada de procesului de aderare la Uniunea Europeană”, a dat asigurări premierul Marcel Ciolacu.

România a ratificat Convenția Anti-Mită

Cel mai recent semnal privind angajamentul politic concret pentru aderarea la OCDE este ratificarea Convenţiei Anti-Mită, unul dintre cele mai importante instrumente juridice ale OCDE, arată Executivul.

Şeful Executivului a evidenţiat şi celelalte măsuri adoptate pe plan intern în sensul coordonării demersurilor sectoriale aferente etapei actuale a procesului de aderare, precum şi activitatea Comitetului naţional pentru aderarea României la OCDE, pe care îl coordonează în calitate de prim-ministru, şi rolul Ministerului Afacerilor Externe, care coordonează la nivel de lucru procesul de aderare a României la OCDE.

Secretarul general adjunct al OCDE, Ulrik Knudsen, a dat asigurări că Secretariatul Organizaţiei va continua să acorde ţării noastre întreg sprijinul necesar şi a încurajat România să menţină ritmul actual susţinut de răspuns la chestionarele de evaluare şi de participare la misiunile de evaluare sectoriale în cadrul procesului de aderare.

”Prezent la Bucureşti cu prilejul Summit-ului şi Forumului de Afaceri ale Iniţiativei Celor Trei Mări, oficialul OCDE a felicitat România pentru organizarea acestor evenimente şi a evidenţiat contribuţia României la dezvoltarea infrastructurii de transport, energetice şi digitale în arealul statelor membre din formatul de cooperare al Iniţiativei Celor Trei Mări. Evidenţiind corespondenţa acestui demers cu agenda OCDE, Ulrik Knudsen a apreciat că România demonstrează deja un grad ridicat de convergenţă cu valorile, principiile şi obiectivele organizaţiei şi aduce o contribuţie valoroasă la activitatea regională a OCDE”, se mai arată în comunicat.

România a devenit stat candidat la OCDE în 2022

România a devenit stat candidat la OCDE în ianuarie 2022, primind Foaia de Parcurs la reuniunea ministerială a Consiliului OCDE din luna iunie 2022.

Acest document stabileşte termenii, condiţiile şi etapele procesului de aderare la organizaţie, cu obiectivul alinierii legislaţiei, politicilor şi practicilor interne ale României cu cele ale OCDE. Documentul menţionează comitetele sectoriale care vor evalua conformitatea cu legislaţia şi practicile OCDE, principiile care vor ghida activitatea acestora, precum şi maniera în care se vor desfăşura discuţiile de aderare cu autorităţile române.

Conform Foii de Parcurs, România va fi evaluată de 26 de Comitete ale OCDE şi va trebui să integreze peste 250 de instrumente juridice la nivelul legislaţiei, politicilor şi practicilor interne. România a depus în decembrie 2022 Memorandumul Iniţial, care face o autoevaluare a legislaţiei, politicilor şi practicilor interne, raportat la instrumentele legislative OCDE.

Demersul a fost sprijinit de toate instituţiile de linie cu atribuţii în domeniu, fiind facilitat de Ministerul Afacerilor Externe şi de Cancelaria Prim-ministrului şi Secretariatul General al Guvernului. Acest memorandum constituie baza pentru analiza şi evaluarea întreprinse de către experţii OCDE. În prezent, România se află într-o nouă etapa tehnică a procesului, care constă în transmiterea de informaţii suplimentare sub formă de răspunsuri la chestionare sectoriale, organizarea de misiuni tematice şi susţinerea de prezentări în cele 26 de Comitetele sectoriale OCDE. Experţii OCDE participă la misiuni de evaluare, în urma cărora elaborează rapoarte ce sunt analizate în cadrul comitetelor tehnice.

Aderarea la Convenţia pentru combaterea coruperii funcţionarilor publici străini în cadrul operaţiunilor economice internaţionale (Convenţia Anti-mită) reprezintă un pas important în consolidarea legăturilor României cu OCDE în actualul proces de aderare. La 24 iulie 2023, România a depus instrumentul de ratificare a Convenţiei Anti-mită la sediul OCDE din Paris. În conformitate cu articolul 13 alineatul (2) al acesteia, Convenţia va intra în vigoare la 22 septembrie 2023 pentru România. România contribuie deja la programe şi proiecte regionale ale OCDE precum ”Eurasia Competitiveness program”; ”South East Europe Regional Programme”, ”Strengthening co-ordination and strategic direction with Sub-Saharan Africa (ECOWAS)”.

România are, de asemenea, statut de membru în 2 structuri conexe OCDE: Agenţia pentru Energie Nucleară / Nuclear Energy Agency, din 2017, respectiv, Forumul pentru Transport Internaţional / International Transport Forum, din 1992. Din martie 2023, România face parte din Comitetul Director al noului centru regional OCDE de la Istanbul, care vizează promovarea standardelor şi bunelor practici ale OCDE în relaţia cu statele din regiunea Mării Negre.

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD insistă ca Ciolacu să rămână premier și în viitorul Executiv. Paul Stănescu: „Încerc să-l conving.” Cum arată acum noul Guvern

Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu

Surse: Iohannis va convoca în acest weekend partidele la consultări. Liderii PSD, PNL și UDMR au avut noi negocieri

Premierul ungar Viktor Orban, primit de Marcel Ciolacu, la Guvern. Cei doi au discutat despre avantajele aderării României la Schengen

Partenerii noștri