Live

60% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită. 70% se așteaptă la prețuri mai mari, 42% cred că investițiile vor crește

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Peste 60% dintre români cred că în România lucrurile se îndreaptă într-o direcţie greşită, iar aproape 70% se aşteaptă ca în următoarele 3 luni preţurile să crească, indică datele unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. 42,2% dintre cei chestionaţi cred că investiţiile în economie vor creşte, în timp ce aproape un sfert cred că vor scădea.

Direcţia ţării

32,5% dintre români cred că România se îndreaptă într-o direcţie bună, în timp ce 60,3% sunt pesimişti în legătură cu viitorul ţării. 7,2% reprezintă ponderea non-răspunsurilor.

Cred în proporţii mai mari decât media că ţara merge într-o direcţie bună: tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educaţie superioară, cei cu venituri ridicate şi locuitorii din Bucureşti. Sunt pesimişti în legătură cu viitorul ţării mai ales: persoanele cu educaţie primară, cei cu vârsta între 45 şi 59 de ani şi cei cu un venit redus.

Evoluţii economice

Evoluţie preţuri

67,9% dintre români se aşteaptă ca, în următoarele 3 luni, preţurile să crească, 13,4% să rămână la fel, iar 16,9% să scadă. 1,8% nu ştiu sau nu răspund.

Se aşteaptă ca preţurile să crească mai ales: votanţii AUR, persoanele cu educaţie primară, cu vârsta între 45 şi 59 de ani, cei cu un venit redus.

Evoluţie locuri de muncă

În ceea ce priveşte numărul de locuri de muncă, 44,3% dintre respondenţi se aşteaptă ca în următoarele 3 luni acesta să crească, 24,3% să rămână la fel, iar 28,1% să scadă. 3,2% reprezintă ponderea non-răspunsurilor.

Se aşteaptă ca numărul locurilor de muncă să crească mai ales: votanţii Alianţei PSD-PNL, persoanele cu educaţie primară, locuitorii din rural sau din urbanul mic, cei care nu au cont pe reţelele sociale. Votanţii ADU (Alianța Dreapta Unită) şi ai AUR, persoanele cu studii superioare, gulerele albe, locuitorii din Bucureşti sau din urbanul mare, cei cu un venit mai ridicat se aşteaptă ca numărul locurilor de muncă să rămână la fel într-o proporţie mai mare decât media. Se aşteptată ca numărul locurilor de muncă să scadă mai ales persoanele cu un venit foarte redus.

Evoluţie investiţii în economia românească

42,2% dintre români se aşteaptă ca investiţiile în economia românească să crească în următoarele 3 luni, 27,2% să rămână la fel, iar 24,3% să scadă. 6,2% nu ştiu sau nu răspund.

Votanţii Alianţei PSD-PNL, persoanele peste 60 de ani, cei cu un venit mai ridicat sunt cei mai optimişti cu privire la evoluţia investiţiilor în economia românească. Tinerii sub 30 de ani, persoanele cu studii superioare, gulerele gri sau albe, locuitorii din Bucureşti sau din urbanul mare se aşteaptă ca numărul locurilor de muncă să rămână la fel într-o proporţie mai mare decât media. Se aşteptată ca investiţiile în economia românească să scadă mai ales tinerii sub 30 de ani, gulerele albastre, cei cu un venit mai redus.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenţiei de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 20 – 25 mai 2024, prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului simplu, stratificat fiind de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Metoda de cercetare este interviu prin intermediul chestionarului. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95%, la un grad de încredere de 95%.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

România, printre cele zece țări UE care au cerut înăsprirea sancțiunilor împotriva sectorului energetic rusesc, scrie agenția PAP

România obține fonduri nerambursabile de la Comisia Europeană pentru proiecte privind tranziția către o energie curată

MAI a dat asigurări că vor exista doar „controale aleatorii și inopinate” la granițele cu Bulgaria și Ungaria de la 1 ianuarie 2025

Partenerii noștri