Live

1 octombrie, declarată Ziua persoanelor vârstnice de către Patriarhia Română. Va fi menţionată în calendarul creştin-ortodox

Data publicării:
Mii de bătrâni nu au ce pune pe masă de Paște așa că se împrumută de la Casele de Ajutor Reciproc. Foto: Profimedia Images

Mai multe hotărâri au fost aprobate săptămâna aceasta de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, printre acestea fiind şi cea de uniformizare a titulaturii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi a icoanei Sfântului, precum şi declararea de către Patriarhia Română a zilei de 1 octombrie ca Ziua persoanelor vârstnice, urmând ca aceasta să fie menţionată în calendarul creştin-ortodox la rubrica zilelor şi datelor importante.

''În şedinţa solemnă din ziua de 26 octombrie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat activitatea socială a Bisericii Ortodoxe Române pe parcursul acestui An omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice, subliniind şi încurajând necesara activitate pastoral-filantropică din toate eparhiile Patriarhiei Române, activitate care a vizat în mod special alinarea singurătăţii celor ajunşi la vârsta senectuţii. Într-o epocă a însingurării crescute paradoxal în atmosfera saturată de multiple forme de comunicare actuală, apropierea concretă, personală şi caritabilă de cei vârstnici, vulnerabilizaţi inclusiv prin izolare, este şi rămâne o datorie pastorală prioritară'', arată Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

În zilele de miercuri şi joi, în Aula Magna 'Teoctist Patriarhul' din Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-au desfăşurat şedinţa de lucru şi şedinţa solemnă ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, anunţă Patriarhia.

Principalele noi hotărâri ale Sfântului Sinod sunt:

* Declararea de către Patriarhia Română a zilei de 1 octombrie ca Ziua persoanelor vârstnice, urmând ca aceasta să fie menţionată în calendarul creştin-ortodox la rubrica zilelor şi datelor importante;

* Aprobarea canonizării Cuviosului Macarie Protopsaltul cu titulatura Sfântul Cuvios Macarie Protopsaltul (31 august), a înscrierii sale în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, a proiectelor de texte liturgice (sinaxar, acatist şi slujbă) şi a icoanei acestuia;

* Aprobarea propunerii Episcopiei Basarabiei de Sud, avizată de Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, de începere a demersurilor de canonizare a protosinghelului Iraclie Flocea (11 mai 1893 - 16 august 1964);

* Aprobarea de uniformizare a titulaturii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou astfel: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, precum şi uniformizarea icoanei Sfântului, urmând ca acesta să fie reprezentat în toate icoanele ţinând în mâna stângă Catedrala Patriarhală, iar în mâna dreapta toiagul de păstor;

* Înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Sfântului Nicolae Cabasila (20 iunie) şi aprobarea proiectelor de texte liturgice (sinaxar, slujbă, acatist şi paraclis);

* Înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Sfinţilor Mucenici Marius şi Marta, soţia sa, şi a fiilor lor Audifaciu şi Avacum (6 iulie) şi aprobarea proiectelor de texte liturgice (sinaxar şi acatist);

* Aprobarea Acatistului Sfântului şi Dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu (3 februarie);

* Aprobarea Acatistului Sfinţilor Cuvioşi Varsanufie şi Ioan din Gaza (6 februarie);

* Aprobarea textului Slujbei la deshumarea celor adormiţi în Domnul.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Patriarhia Română îl anchetează pe ÎPS Teodosie pentru implicare politică, după ce a spus că Georgescu e „un trimis al lui Dumnezeu”

Un comunicat atribuit Patriarhiei pledează pentru alegerea unui „conducător iubitor de țară”. BOR: Documentul este fals

Patriarhia Română îndeamnă la rugăciuni care să ne apere de inundații. Clopotele „vor bate pentru dispersarea norilor”

Institutul Elie Wiesel atrage atenția: ”Pe lista preoților care ar putea fi canonizați se află un fost șef de cuib legionar”

Partenerii noștri