Șeful Statului Major al Apărării, testat pozitiv la COVID-19. Ministrul apărării a intrat în izolare
Generalul-locotenent Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării, este infectat cu noul coronavirus, anunță Ministerul Apărării, care precizează că testul a fost făcut joi, iar generalul este asimptomatic. Și ministrul apărării a fost testat, testul este negativ, dar Nicolae Ciucă a intrat, din precauție, în izolare.
„Au fost luate măsurile stabilite de protocolul aplicabil în această situație, generalul-locotenent Petrescu intrând în izolare într-un spațiu special destinat la sediul MApN, de unde își exercită în continuare atribuțiile funcționale”, precizează MApN.
Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a fost testat negativ, în aceeași dată, însă, din motive de precauție, a intrat, de asemenea, în izolare la sediul MApN, urmând a fi retestat în 72 de ore, anunță Ministerul Apărării.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News