Live

Şeful ANP: Am fost interpelați de instanța din Grecia. Bolile de care suferă Oprescu pot fi tratate în sistemul penitenciar românesc

Data publicării:
Sorin Oprescu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Bolile de care suferă Sorin Oprescu pot fi tratate în sistemul penitenciar românesc, a declarat, luni, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Dan Halchin. Recent, Curtea de Apel din Atena a respins cererea României de extrădare a fostului primar al Capitalei, care are de ispășit zece ani și opt luni de închisoare.

"În cazul Oprescu, (...) am fost interpelaţi de instanţa din Grecia cu privire la două afecţiuni. Am răspuns că avem capacitatea să le ţinem sub control, să le tratăm în sistemul penitenciar românesc. Nu pot spune despre ce afecţiuni este vorba, dar vă pot confirma că pentru o afecţiune avem 170 de deţinuti care sunt trataţi, ţinuţi sub observaţie, (...) pentru cealaltă afecţiune undeva la 1.100 de persoane private de libertate primesc tratament şi sunt ţinute sub observaţie medicală în condiţii corespunzătoare", a precizat Dan Halchin, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres. 

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat în luna mai la o pedeapsă cu închisoarea de 10 ani şi 8 luni pentru constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită, abuzul în serviciu şi spălarea banilor. El nu a fost însă încarcerat deoarece se află în Grecia, de unde s-a cerut extrădarea.

Judecătorii de la Curtea de Apel din Atena au decis săptămâna trecută ca Sorin Oprescu să nu fie extrădat în România. Oprescu se află în libertate după ce a plătit o cauţiune de 5.000 de euro în Grecia. Judecătorii eleni au considerat că fostul primar nu ar beneficia de condiţii decente în închisorile din România dacă ar fi extrădat şi nu se va putea trata pentru bolile de care suferă. 

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tinerii infractori din Grecia vor fi obligați să participe la activități sportive în cadrul programelor de combatere a delincvenței

Grecia va elimina comisioanele și tarifele bancare pentru unele tranzacții cu amănuntul, pentru atenuarea efectelor crizei

Cinci morți și zeci de dispăruți după ce o barcă cu imigranți s-a scufundat în largul insulei grecești Creta

Donald Trump o trimite pe nora lui ca ambasador al SUA în Grecia. Cine este Kimberly Guilfoyle

Partenerii noștri