Live

Șefii forțelor navale din Europa s-au reunit la București. Dîncu: Forțele ruse sunt aproape de gurile Dunării, pe Insula Șerpilor

Data actualizării: Data publicării:
Șefii forțelor navale din Europa s-au reunit la București Foto: Forțele Navale Române

Comandanții forțelor de marină militară din Europa s-au reunit la București, miercuri și joi, iar ministrul apărării, Vasile Dîncu, le-a spus că România urmărește cu atenție posibila extindere a conflictului spre Odesa, în condițiile în care „se poartă lupte în Marea Neagră, forțele ruse fiind, de fapt, aproape de gurile Dunării, pe Insula Șerpilor”. 

De asemenea, România rămâne procupată de faptul că Marea Neagră nu este, practic, deschisă pentru circulația internațională, le-a mai spus Vasile Dîncu celor 25 de șefi ai forțelor navale din țările europene membre ale UE sau ale NATO și reprezentanților conducerilor Comandamentului Maritim Aliat al NATO și ai Flotei a VI-a a SUA dislocată în Europa.

În alocuțiunea sa, ministrul a făcut referire la războiul din Ucraina și la situația tensionată din Marea Neagră. „Trăim cu toții vremuri extrem de grele aici, în regiunea Mării Negre, în urma agresiunii militare a Federației Ruse asupra unui stat suveran și independent, Ucraina”, a spus ministrul apărării. „Prezența dumneavoastră la București este cu atât mai relevantă în contextul în care se poartă lupte în Marea Neagră, forțele ruse fiind, de fapt, aproape de gurile Dunării, pe Insula Șerpilor. România monitorizează cu mare atenție această situație, posibila dezvoltare a conflictului spre Odesa, și rămâne procupată de faptul că Marea Neagră nu este, practic, deschisă pentru circulația internațională”, a transmis Vasile Dîncu, potrivit unui comunicat al MApN.

Pe de altă parte, ministrul apărării naționale a arătat că operaționalizarea Grupului de luptă al NATO în România este tot mai aproape și că, împreună cu cele din Bulgaria, Slovacia și Ungaria, va duce la consolidarea flancului estic al Alianței. Ministrul a apreciat rolul marinelor militare în acest context geopolitic complicat și a spus că este convins că „participarea la misiunile și operațiile navale ale NATO și Uniunii Europene au contribuit la obținerea interoperabilității atât de necesare în acest moment”.

Vasile Dîncu crede că războiul dintre Rusia și Ucraina scoate în evidență o serie nouă de provocări la adresa securității globale, cu implicații pe termen scurt, mediu și lung. „Trebuie să rămânem uniți, să cooperăm strâns, așa cum am făcut mai ales de la declanșarea acestui război inuman, să continuăm să ne antrenăm împreună, să executăm misiuni în zonele de responsabilitate și interes și, esențial, să evoluăm împreună”, a arătat Vasile Dîncu.

De ce au venit comandanții forțelor navale din Europa la București

Reuniunea Comandanților Marinelor Militare din Europa (CHENS) este un forum informal și independent, format din șefii marinelor militare din statele europene membre ale UE sau NATO și care au forțe navale. România deține președinția acestui forum european de anul trecut, iar șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiralul Mihai Panait, a predat joi conducerea structurii omologului său irlandez, commodore Michael Malone.

După extinderile succesive ale NATO și UE, începând cu data de 31 ianuarie 2019, forumul CHENS este alcătuit din șefii forțelor navale din Albania, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Marea Britanie, Muntenegru, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Suedia și Turcia.

Conducerea CHENS este asigurată de un comitet director, alcătuit din trei șefi de forțe navale, conform unui ciclu rotational anual, între grupul țărilor din nordul Europei și cel din sudul Europei. Pentru prima dată, Forțele Navale Române au deținut președinția acestui forum, pe care au preluat-o de la Malta, în luna mai 2021, și au predat-o Irlandei, la finalul reuniunii de la București.

Reuniunile anuale ale CHENS sunt organizate în baza unei tematici stabilite de către forțele navale ale statului care deține președinția forumului, în acord cu celelalte două state care alcătuiesc comitetul director. Tema generală propusă de Forțele Navale Române a fost „Command and Control Challenges of a Maritime Enterprise / Provocările mecanismului de comandă și control în desfășurarea acțiunilor maritime”.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elon Musk îl ironizează pe Volodimir Zelenski, după ce acesta a spus că „Ucraina este independentă”

Situație dificilă pentru forțele ucrainene pe front. Armata lui Putin pune presiune pe un oraș important din nord-estul Ucrainei

Cum se apără Olaf Scholz, după convorbirea telefonică pe care a avut-o cu Vladimir Putin

„O altă încercare nereușită a inamicului”. Ucrainenii au distrus cu o dronă un steag plantat de „sabotori” ruși în regiunea Cernihiv

Partenerii noștri