Scandal fără precedent în BOR. Teodosie va fi judecat de Sfântul Sinod pentru „tulburarea păcii din viața Bisericii” și „răzvrătire”
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, va fi judecat de Sfântul Sinod al BOR pentru „tulburarea păcii din viața Bisericii”, „răzvrătire” și „indisciplină”, pentru că a insistat în repetate rânduri pentru ridicarea Arhiepiepiscopiei Tomisului la rang de mitropolie, deși nu îndeplinește criteriile. Între conducerea BOR și ÎPS Teodosie au existat în ultima vreme mai multe conflicte, din cauza declarațiilor controversate ale acestuia. În plus, arhiepiscopul este cercetat și de DNA, pentru cumpărare de influență.
Cancelaria Sfântului Sinod amintește, într-un comunicat de presă, că solicitarea lui ÎPS Teodosie ca Arhiepiscopia Tomisului să fie ridicată la rang de mitropolie a fost respinsă încă din martie 2003. Totuși, în ultimii doi ani, ÎPS Teodosie a solicitat de mai multe ori Cancelariei Sfântului Sinod ca probema să fie reintrodusă pe ordinea de zi.
„De fiecare dată, Cancelaria Sfântului Sinod a răspuns că, potrivit Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, o mitropolie este constituită din două, trei sau mai multe eparhii, iar ierarhii acestora formează împreună un sinod mitropolitan. Întrucât nicio eparhie vecină cu Arhiepiscopia Tomisului nu dorește să intre în componența unei viitoare Mitropolii a Tomisului, ÎPS Teodosie insistă cu înverșunare ca doar eparhia pe care o păstorește să devină mitropolie, după modelul unor mitropolii din Bulgaria, încălcând astfel ordinea statutară a Bisericii Ortodoxe Române, care, în prezent, nu prevede existența unor mitropolii onorifice, fără sinod mitropolitan”, se arată în comunicat.
„De aceea, încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viața Bisericii și a societății prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică vor fi înscrise pe ordinea de zi a viitoarei ședințe a Sfântului Sinod”, se mai arată în comunicat.
De altfel, subiectul a dus la un război al declarațiilor între Teodosie și conducerea BOR. În 2021, când a readus din nou în discuție ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de mitropolie, reacția conducerii BOR a fost categorică. Solicitarea arhiepiscopului Teodosie reprezintă „o ambiție personală”, a conchis Sfântul Sinod.
Solicitările arhiepiscopului
În octombrie 2023, ÎPS Teodosie a făcut o nouă încercare de a pune subiectul pe ordinea de zi a Sfântului Sinod, dar tot fără succes.
„Aceeași cerere a primit în urmă cu doar doi ani un răspuns clarisim, ferm și definitiv”, a fost reacția purtătorului de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu.
La începutul acestei luni, arhiepiscopul a anunţat că a trimis la Cancelaria Sfântului Sinod „cel mai complet referat” pentru înfiinţarea Mitropoliei Tomisului, precizând că acesta a fost înregistrat şi speră să fie pus pe ordinea de zi. ÎPS Teodosie a susținut că nu cere acest lucru pentru el, ci pentru restaurarea unui adevăr istoric fundamental pentru întreaga Biserică.
Declarații controversate
ÎPS Teodosie conduce Arhiepiscopia Tomisului de două decenii și s-a remarcat, mai ales în perioada pandemiei Covid, prin acțiuni și declarații controversate. A făcut declarații contradictorii legate de vaccinarea anti-COVID-19 și de transmiterea virusului, pentru care a fost aspru criticat. Potrivit BOR, acestea „au creat discuții aprinse în media și au adus deservicii de imagine Bisericii Ortodoxe, mai ales că au fost însoțite de o atitudine provocatoare, de lipsă de tact pastoral și de comunicarea deficitară cu autoritatea bisericească superioară, fapt care exprimă un duh de indisciplină și de răzvrătire”.
Arhiepiscopul a făcut declarații controversate și despre femei. Ieri, el a spus că nu este normal ca un preot să împărtăţească persoanele care fumează sau care trăiesc în concubinaj. „Doamne fereşte”, a fost reacţia prelatului.
De asemenea, ÎPS Teodosie a susținut că bărbatul care se căsătoreşte cu o femeie divorţată comite adulter.
„Dacă este divorţată, preotul trebuie să lămurească. A vrut ea să divorţeze? Dacă a vrut ea să divorţeze, cel necăsătorit, dacă se căsătoreşte cu ea, săvârşeşte adulter, cum spune Mântuitorul”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Dosar la DNA
Pe de altă parte, ÎPS Teodosie este cercetat de DNA pentru cumpărare de influență, pentru că i-ar fi promis unui om de afaceri 20% din banii obținuți de la Secretariatul pentru Culte.
„În luna iulie a anului 2023, suspectul Petrescu Teodosie, în calitatea menţionată mai sus, ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obţină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenţei pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcţionarilor cu drept de decizie în această privinţă din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. La acea discuţie ar fi participat şi celălalt suspect, acesta fiind cel care ar fi negociat cu omul de afaceri termenii în care urma să fie pusă în practică «înţelegerea» respectivă”, arăta DNA.
Potrivit procurorilor, suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanţarea unor lucrări de construcţie ori reabilitare a unităţilor de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News