Sanda Nicola: „Papa m-a convins că înțelege perfect provocările timpului nostru”
Sanda Nicola face parte din echipa Digi 24 din 2012, însă pasiunea sa pentru jurnalism a început încă din liceu. A studiat în Deva, iar la ora de literatură universală profesoara își încuraja elevii să facă eseuri pe care să le prezinte în fața clasei și să le dezbată cu toții. În perioada aceea, în mijlocul anilor ‘90, la puțin timp de la Revoluție, în România nu exista o cultură a dezbaterii, iar gândirea critică abia se dezmorțea. Pe Sanda a atras-o acest lucru, iar în clasa a XI-a a început să scrie în revista școlii, „Noduri și semne”.
La puțin timp, directorul de programe al televiziunii locale 3TV Deva a citit revista și a avut ideea unei emisiuni televizate cu redactorii-elevi. Mai întâi a fost organizată o întâlnire în care directorul le-a vorbit elevilor despre televiziune, despre impactul cuvântului rostit la microfon, despre îmbinarea imaginilor cu sunetele, pentru a ilustra o informație și a transmite o emoție. Și a fascinat-o ideea de a fi jurnalist TV.
Sanda mărturisește că, ortodoxă fiind, a rezonat cu mesajele Papei Francisc de la primul discurs al acestuia, imediat după ceremonia de întronizare. „Să nu vă fie frică să fiți tandri, să fiți sensibili!”, este mesajul pe care Sanda l-a reținut și crede că este potrivit pentru vremurile pe care le trăim. Ea crede că, în plină criză a refugiaților din Orientul Mijlociu, Suveranul Pontif a dovedit că este „liderul spiritual de care omenirea avea nevoie”. „Când lideri politici iresponsabili din toată Europa ne spuneau că trebuie să ne fie frică de cei ce vin din Irak și Siria, Papa Francisc ne implora să-i primim ca pe niște frați pentru că în țara lor nu mai aveau decât două opțiuni: să treacă de partea ISIS, adică să ucidă, ori să se lase uciși. Pe mine Papa Francisc m-a convins că înțelege perfect provocările timpului nostru și ne propune soluții”, spune Sanda.
Referitor la vizita Sfântului Părinte Papa Francis în România, jurnalista Digi 24 va fi prezentă la Blaj, de unde va face ediție specială de beatificare a celor șapte episcopi greco-catolici martiri. Tot acolo, Suveranul Pontif se va întâlni și cu reprezentați ai comunității rroma, ceea ce, susține Sanda că„programul acestei vizite ne arată clar că Papa știe exact unde vine și care sunt frământările societății noastre”.
Meseria de jurnalist și bucuria de a fi mamă
De puțin timp, Sandei Nicola i s-a împlinit una dintre cele mai mari dorințe – a devenit mamă, iar pasiunile sale sunt acum împărțite cu fetița sa. Colega noastră își face traseele de vacanță în funcție de prioritățile celei mici, „chiar și playlistul e făcut de comun acord cu ea, dar ne descurcăm, avem gusturi cât de cât comune”, glumește Sanda.
Cu toate schimbările recente din viața sa, Sanda nu exclude și o regândire a carierei. Nu știe dacă va renunța complet la presă, dar în prezent urmează un master în Turism și Dezvoltare Regională și un modul psihopedagogic pentru a preda științe sociale. Recent, ea a primit și o bursă pentru un stagiu la Universitatea din Liege. Conversia și regenerarea urbană, planificarea și amenajarea teritoriului se numără printre zonele sale de interes. „După multe reportaje cu români din diaspora mi-am dat seama că nu doar lipsurile îi determină să plece din țară și să nu se mai uite înapoi. Nu e doar nevoia de bani. E și lipsa atașamentului față de locurile în care ne-am născut și în care am crescut. Trăim în orașe urâte, care nu ne oglindesc nimic frumos, iar asta se răsfrânge în multe aspecte ale vieții noastre. În consecință, mergem prea puțin pe jos, petrecem prea puțin timp în aer liber, iar atunci când o facem dezvoltăm anxietăți pentru că orașul, traficul, agresivitatea celorlalți ne agită și ne sperie. E o problemă care trebuie abordată cu toată seriozitatea și mi-ar plăcea să mă dedic, măcar prin proiecte științifice”, explică Sanda Nicola.
Până atunci, jurnalista Digi 24 se pregătește intens și cu multă atenție pentru momentul vizitei papale în România, eveniment susținut de postul de televiziune ca partener media, prezentând o serie de evenimente care vor avea loc înainte de venirea Sfântului Părinte Papa Francisc în țara noastră. Alături de ea se vor afla Cosmin Prelipceanu și Cătălin Nunu, în perioada 31 mai – 2 iunie, zilele în care Suveranul Pontif va vizita atât capitala, cât și locuri emblematice pentru comunitățile catolice din țara noastră – Șumuleu Ciuc, Iași, Blaj.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News