Zonele din România cu cele mai multe cazuri de diabet. „Se mănâncă foarte bine la țară”, un mit demontat
Preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Romulus Timar, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Iaşi, că în zona de nord-est a țării există una dintre cele mai mari incidenţe ale diabetului la nivel naţional, relatează Agerpres.
Romulus Timar a precizat că în regiunea de Nord-Est prevalenţa diabetului este cu 6,7% mai mare decât media naţională.
„Potrivit unui studiu epidemiologic PREDATOR, în judeţele Iaşi, Bacău, Botoşani, Neamţ, Suceava şi Vaslui 12,38% din populaţia adultă, de 20 - 79 de ani, suferă de diabet zaharat. Situaţii asemănătoare mai sunt doar în Muntenia - 13,39%, respectiv în zona Bucureşti - Ilfov unde incidenţa este de 12,79%. Din păcate, nu toţi cei care suferă de diabet ştiu că sunt bolnavi. Doar una din două persoane este diagnosticată cu diabet, ceea ce poate avea consecinţe grave asupra sănătăţii lor. Asta pentru că, în lipsa unei îngrijiri atente, cu monitorizare permanentă a valorilor glicemice, diabetul cauzează complicaţii grave, care afectează întregul organism. Mă refer la aparatul cardiovascular, la rinichi, nervii periferici, şi se poate ajunge chiar şi la orbire”, a precizat Romulus Timar.
„Când am pornit acest studiu ne aşteptam ca în Ardeal şi în Banat să fie cele mai mari procente, probabil de vină fiind mitul că acolo se consumă multă slană, grăsimile animale fiind unul dintre factorii de risc pentru diabetul zaharat. Surpriza a fost teribilă. Sudul ţării şi Moldova. Nu ştim care este cauza. E greu de stabilit cauza - efect”, a spus, la rândul său, Maria Moţa, iniţiatorul ştiinţific al Campaniei naţionale „Controlează-ţi diabetul”.
Prof. univ. dr. Mariana Graur, membră în comitetul de organizare al campaniei, a menţionat că a fost derulat un studiu în comuna Deleni, comuna cu cea mai stabilă şi mai mare populaţie din judeţul Iaşi, rezultatele fiind îngrijorătoare.
„Am constatat că nu este adevărat când se spune Se mănâncă foarte bine la ţară. Se mănâncă foarte prost, hipercaloric, iar din punct de vedere nutriţional, se mănâncă mult mai rău decât în altă parte”, a precizat dr. Mariana Graur.
În acest context, în perioada 10 - 14 octombrie la Iaşi se desfăşoară o serie de evenimente reunite în cadrul celei de a XI-a ediţii a Campaniei naţionale „Controlează-ţi diabetul”. Sunt incluse manifestări dedicate atât publicului larg, persoanelor cu diabet, dar şi medicilor.
Astfel, sâmbătă şi duminică, ieşenii îşi pot măsura gratuit glicemia şi hemoglobina, iar pentru specialişti sunt organizate simpozioane ştiinţifice. Tot în contextul acestei manifestări, miercuri seara, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” va fi iluminat în albastru, culoarea simbol a luptei împotriva diabetului.
Conform statisticilor, la nivel mondial 1,6 milioane de persoane au murit din cauza diabetului în 2016, comparativ cu 1,7 milioane de oameni care au murit din cauza cancerului bronhopulmonar, principala cauză de deces prin cancer.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News