Live

Unde vor funcționa centrele de vaccinare din România

Data publicării:
Vaccin împotriva COVID-19. Foto: Guliver/ Getty Images

Centrele de vaccinare împotriva COVID-19 au fost înfințate prin ordin al ministrului Sănătăți, la propunerea DSP-urilor și vor funcționa ca centre fixe, mobile, drive-through, la nivelul medicilor de familie sau centre în locații specifice, informează Mediafax.

A fost aprobat, miercuri, ordinul comun pentru stabilirea normelor privind autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19.

Conform documentului, centrele sunt înființate prin ordin al ministrului sănătății, la propunerea direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București, și vor fi organizate sub mai multe forme, respectiv: centre de vaccinare fixe; centre de vaccinare mobile: caravane sau alte formațiuni mobile, care aparțin Ministerului Afacerilor Interne - Departamentul pentru Situații de Urgență si/sau Ministerului Apărării Naționale, respectiv structurilor subordonate acestora; echipe mobile de vaccinare, pentru vaccinarea în locații specifice; centre de vaccinare de tip drive-through pentru marile orașe, destinate populației generale; la nivelul cabinetului de medicină de familie, după caz, în funcție de evoluția epidemiologică și tipul vaccinurilor disponibile.

Actul normativ prevede că direcțiile de sănătate publică județene sau a municipiului București avizează temporar funcționarea centrelor de vaccinare, pe baza metodologiei proprii, a documentelor depuse de către deținătorul/administratorul spațiului și după evaluarea dotării fiecărui centru.

Centrele de vaccinare care aparțin ministerelor cu rețea proprie vor fi organizate și avizate de către structurile proprii, cu respectarea cerințelor legale.

Vaccinarea se va realiza de către personal medical, cu aviz de liberă practică valabil, eliberat de către Colegiul Medicilor și/sau personal medico-sanitar care deține certificat valabil eliberat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR).

Vaccinarea se va realiza pe bază de programare pentru a asigura un flux organizat

Fiecare centru de vaccinare va avea un medic coordonator și va fi organizat cu respectarea circuitului unidirecțional (flux unidirecțional, fără intersectare). Toate centrele de vaccinare (fixe sau mobile) vor fi deservite de echipe medicale alcătuite din medic și personal medical auxiliar.

„Vaccinarea se va realiza pe bază de programare pentru a asigura un flux organizat al beneficiarilor vaccinării, pentru a menține un climat favorabil necesar triajului medical, vaccinării propriu-zise si perioadei de monitorizare post-vaccinare și pentru a reduce la minimum posibil riscul de pierdere a dozelor de vaccin. Persoanele se vor putea programa on-line, telefonic, prin medicul de familie sau prin intermediul direcției de asistență socială din cadrul consiliilor locale, după caz”, anunță coordonatorii vaccinării.

Centrele de stocare și distribuire a vaccinului împotriva COVID-19 desemnate oficial sunt Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” București; Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac” Iași; Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca; Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța; Spitalul Clinic de Urgență Militar „Dr. Ștefan Odobleja” Craiova; Spitalul Militar de Urgenţă „Regina Maria" Brașov; Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” Timișoara.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Avertisment INSP: România e vulnerabilă în fața poliomelitei, din cauza ratei scăzute de vaccinare

Trump va discuta despre încetarea programelor de vaccinare a copiilor cu Robert F. Kennedy Jr., desemnat la Departamentul Sănătății

Vlad Voiculescu îl dă în judecată pe Mircea Geoană

Partenerii noștri