Live

Un spray care protejează împotriva Covid-19 și previne transmiterea coronavirusului, invenția unor cercetători din Birmingham

Data publicării:
Cercetătorii de la Universitatea Birmingham au făcut un spray nazal care protejează împotriva răspândirii și infectării cu coronavirus. Foto: birmingham.ac.uk

Un spray nazal care ar fi capabil de prevenirea infecției cu coronavirus, precum și împiedicarea transmiterii virusului de la purtător, a fost dezvoltat de cercetătorii de la Universitatea Birmingham, transmite Sky News.

Potrivit studiului, care încă nu a fost evaluat de alți specialiști din domeniu, prinde și acoperă virusul înăuntrul nasului, de unde poate fi eliminat prin suflarea nasului sau înghițire.

Având în vedere că virusul este prins de spray, aceasta previne inhalarea de către corp, așa că orice particule virale care trec de la o persoană la alta prin strănut sau tuse, aceea din urmă este mai puțin probabil să fie infectată de particule active de virus, potrivit cercetătorilor.

Profesorul Liam Grover, unul dintre principalii autori ai studiului, a declarat: “Deși nasurile noastre filtrează mii de litri de aer în fiecare zi, nu prea există o protecție față de infecție, iar majoritatea virusurilor din aer sunt transmise prin pasajul nazal. Sprayul pe care l-am conceput oferă acea protecție dar poate preveni și trecerea virusului de la o persoană la alta”.

Echipa și-a propus să creeze un spray care poate acoperi interiorul nasului în mod egal și să rămână acolo unde a fost pulverizat.

Potrivit documentelor de analiză, este compus din doi polimeri polizaharidici. Unul este un agent antiviral denumit caragenan, care este folosit în mod obișnuit în mâncare, ca agent de îngroșare. A doua este o soluție numită gelan, care a fost aleasă datorită abilității sale de a se lipi de celule din interiorul nasului.

Experimentele din laborator ce au folosit culturi de celule au arătat că sprayul a prevenit infecția până la 48 de ore.

Cercetătorii spun că aplicarea în mod regulat a sprayului ar putea reduce semnificativ transmiterea bolii, și cred că ar putea fi în mod special folositoare în zone unde aglomerarea poate fi mai puțin evitată, precum în timpul unui zbor sau în clasă.

Un purtător de cuvânt al Universității din Birmingham a declarat pentru Sky News că “nu există o finanțare specifică” pentru proiect, însă cercetătorii “au lucrat la fomulări pentru picături pentru ochi care erau finanțate prin Consiliul de Cercetare Medicală și Institutul Național pentru Cercetare a Sănătății”.

„Au putut să aplice ce au învățat în acel domeniu pentru dezvoltarea pulverizatorului”, a adăugat acesta.

Richard Moakes, coautor al cercetării, a spus: “Pulverizatorul este făcut din produse deja disponibile care sunt folosite în produse alimentare și medicamente, și am construit intenționat aceste condiții în procesul nostru de design. Asta înseamnă că, cu partenerii adecvați, am putea începe producția în masă în câteva săptămâni”.

„Astfel de produse nu înlocuiesc măsurile existente precum purtarea măștii și spălarea mâinilor, care vor continua să fie vitale în prevenirea răspândirii virusului. Ceea ce însă va face acest spray este să adauge un al doilea strat de protecție pentru a preveni și încetini transmisia virală”, a mai spus cercetătorul.

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Opoziția cere demisia lui Pedro Sanchez, acuzat de corupție. O plângere va fi depusă pentru anchetarea partidului premierului Spaniei

Covid-19 poate crește riscul de infarct și atacuri cerebrale chiar și la trei ani de la boală

Partenerii noștri