Live

Un bărbat care face dializă, vindecat de Covid-19 după 26 de zile de spitalizare la Alba Iulia

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Un bărbat de 47 de ani care efectuează dializă a fost declarat vindecat de COVID-19 şi urmează să fie externat după aproape o lună în care a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia, unitate unde mai erau marţi spitalizaţi 10 pacienţi cu coronavirus, cu forme uşoare şi medii, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.

La secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia au fost trataţi de COVID-19, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 24 de pacienţi. O parte dintre aceştia sufereau şi de alte afecţiuni, precum insuficienţă renală cronică, hipertensiune arterială şi boli cardiace. Cel mai recent caz a fost declarat vindecat astăzi, 5 mai 2020, după ce rezultatele a două teste consecutive efectuate au ieşit negative. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 47 de ani care efectuează dializă şi care va fi externat în cursul zilei de mâine, după 26 de zile de internare”, se menţionează în comunicatul transmis de Biroul de presă al SJU Alba Iulia.

Potrivit sursei citate, în cadrul secţiei de Boli Infecţioase mai sunt internaţi 10 pacienţi bolnavi de COVID-19, cu forme uşoare şi medii.

„De la începutul evoluţiei pandemiei şi până în prezent, la secţia de Boli Infecţioase a spitalului din Alba Iulia au primit îngrijiri medicale de specialitate peste 60 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, dintre care 25 de pacienţi au fost transferaţi la Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud şi Spitalul Municipal Blaj, în baza protocoalelor încheiate în actualul context epidemiologic. De asemenea, în cazul a doi pacienţi, s-a impus transferul la unităţi medicale din Sibiu”, se mai arată în comunicat.

Totodată, la SJU Alba Iulia au fost internaţi, de la începutul evoluţiei pandemiei, aproape 70 de pacienţi suspecţi, în cazul cărora, ulterior, rezultatele analizelor de laborator au ieşit negative.

„În prezent, nu există niciun cadru medical confirmat cu COVID-19, suspect sau aflat în izolare. SJU Alba Iulia efectuează zilnic teste pentru depistarea noului coronavirus SARS-CoV-2, atât pentru cadrele medicale, cât şi pentru pacienţi, în propriul laborator”, mai precizează Biroul de presă al SJU Alba Iulia.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Opoziția cere demisia lui Pedro Sanchez, acuzat de corupție. O plângere va fi depusă pentru anchetarea partidului premierului Spaniei

Covid-19 poate crește riscul de infarct și atacuri cerebrale chiar și la trei ani de la boală

Partenerii noștri