Live

Un al treilea transport aerian cu echipamente medicale din Coreea de Sud, așteptat să ajungă în România

Data actualizării: Data publicării:
Foto: MApN

NATO ajută din nou România să aducă din Coreea de Sud echipamente medicale necesare pentru combaterea epidemiei de Covid-19. Un nou transport aerian, cu o aeronavă C-17 Globemaster III, va aduce de la Seul la București, în această noapte, circa 100.000 de combinezoane de protecție destinate cadrelor medicale. Costurile de transport sunt suportate de Statele Unite, precizează un comunicat al Ministerului Apărării Naționale. 

„Suntem mândri că am putut oferi asistenţă Guvernului României pentru transportarea resurselor extrem de necesare din Coreea de Sud în România. Doresc să mulţumesc echipei SAC (Capabilitatea de transport aerian strategic) pentru asumarea acestei misiuni importante. Parteneriatul Strategic dintre Statele Unite şi România nu a fost niciodată mai puternic şi aduce beneficii popoarelor noastre în numeroase domenii. Vom continua să consolidăm şi să extindem parteneriatul nostru nu doar în timpul acestei crize, ci şi reconstruindu-ne economiile”, a transmis ambasadorul Statelor Unite la București, Adrian Zuckerman.

Comunicatul MApN:

„Ministerul Apărării Naționale a solicitat Unității Multinaționale de Transport Strategic care operează de pe Baza Aeriană Papa din Ungaria, desfășurarea unei noi misiuni aeriene de urgență, pentru transportul a încă aproximativ 45 de tone de echipamente de protecție medicală de la Seul la București.

Misiunea de zbor, ale cărei costuri sunt acoperite de Statele Unite în sprijinul Guvernului României, este executată cu o aeronavă C-17 Globemaster III.

Echipamentele, constând în aproximativ 100.000 de combinezoane de protecție, au fost achiziționate de statul român prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în țara noastră.

Acesta este cel de-al treilea zbor solicitat de Ministerul Apărării Naționale cu aeronave C-17 Globemaster III, iar folosirea acestei capabilități, care este exploatată în comun de țări NATO și partenere, pentru misiuni de urgență în contextul gestionării pandemiei de coronavirus, a fost o premieră în cadrul Unității Multinaționale de Transport Strategic.

Distribuirea echipamentelor de protecție va fi realizată cu mijloace de transport din dotarea IGSU și, cu sprijinul inspectoratelor județene pentru situații de urgență, acestea vor fi distribuite și alocate, în funcție de nevoi, personalului medical și echipajelor operative aflate în teren.

Coordonarea zborului s-a realizat, din partea României, de Centrul Național Militar de Comandă al MApN.

Aeronava va ateriza pe Aeroportul Otopeni în noaptea de 7 spre 8 aprilie.

România a semnat în anul 2008, ca membru fondator, Memorandumul de Înțelegere pentru constituirea Unității Multinaționale de Transport Strategic, care cuprinde, în prezent, alături de țara noastră, alte nouă țări NATO - Bulgaria, Estonia, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, Slovenia, SUA și Ungaria, și două state membre ale Parteneriatului pentru Pace: Finlanda și Suedia.

Alianța Nord-Atlantică contribuie la implementarea măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19 și acționează pentru accelerarea asistenței pentru țările membre care sunt afectate major de răspândirea acestei boli. Aceasta include atât identificarea de capacități de transport aerian pentru a se asigura livrările de materiale medicale, cât și coordonarea între solicitările de asistență și ofertele Aliaților și partenerilor care dispun de stocuri sau materiale excedentare. Pandemia de COVID-19 reprezintă un test pentru toate țările, iar răspunsul NATO la această criză este: „Suntem alături, muncim împreună și ne ajutăm unii pe alții!”.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul german al Apărării: „Dacă Putin atacă, trebuie să fim capabili să purtăm un război”

Declarație dură a unei delegații a Congresului SUA la NATO, despre interferența Rusiei în alegerile din România

Trump va cere statelor NATO să crească bugetele Apărării la 5%

Câți soldați nord-coreeni au fost uciși în războiul lui Putin în decembrie. „Sunt mai degrabă o povară decât un avantaj”

Partenerii noștri