Transfuziile cu sânge tânăr pot încetini procesul de îmbătrânire şi ar putea ajuta adulţii în vârstă să trăiască mai mult
Cercetătorii de la Universitatea Duke au evidenţiat recent potenţialul remarcabil al unui nou tratament în lupta împotriva îmbătrânirii: transfuziile cu sânge "tânăr". Aceștia au descoperit că, atunci când amestecă sângele unui şoarece tânăr cu cel al unuia bătrân, se poate întârzia îmbătrânirea la nivel celular şi se poate prelungi durata de viaţă a şoricelului mai în vârstă cu până la 10%.
Autorii studiului de la Duke Health au descoperit că, cu cât sistemele circulatorii ale animalelor au fost combinate mai mult timp, cu atât efectele anti-îmbătrânire au durat mai mult după ce au fost separate.
Studiul indică faptul că indivizii mai tineri pot avea componente specifice vârstei în sânge care contribuie la vitalitate.
Dacă sunt identificaţi, aceşti factori ar putea deschide calea pentru tratamente care să accelereze vindecarea, să întinerească organismul şi eventual să adauge ani la viaţa cuiva, notează news.ro.
"Aceasta este prima dovadă că procesul, numit parabioză heterocronică, poate încetini ritmul de îmbătrânire, care este asociat cu sănătatea și prelungirea duratei de viaţă", spune dr. James White, autorul principal al studiului şi profesor asistent la departamentele de medicină şi biologie celulară de la Facultatea de Medicină a Universităţii Duke şi la Centrul de Îmbătrânire Duke.
Parabioza heterocronică implică fuzionarea chirurgicală a două animale de vârste diferite pentru a împărţi un singur sistem circulator. Scopul principal a fost acela de a discerne dacă beneficiile acestui proces sunt temporare sau mai durabile.
Anterior, cercetările de la Duke şi de la alte instituţii au demonstrat efecte anti-îmbătrânire la şoarecii mai bătrâni la trei săptămâni de partajare a circulaţiei cu şoarecii mai tineri. Aceşti şoareci mai în vârstă au prezentat o activitate sporită, iar ţesuturile lor au dat semne de întinerire.
"Ideea a fost că dacă am observat aceste efecte anti-îmbătrânire în doar trei săptămâni de parabioză, ce s-ar putea întâmpla dacă mărim acest interval la 12 săptămâni, care ar reprezenta aproximativ 10% din durata de viaţă a unui şoarece de trei ani" spune doctor White.
Experimentul a utilizat şoareci tineri de patru luni şi şoareci mai în vârstă de doi ani.
Şoarecii mai în vârstă au prezentat funcţii fiziologice îmbunătăţite şi au trăit cu 10% mai mult decât omologii lor care nu au fost supuşi procedurii după o perioadă de separare de două luni.
Procesul a scăzut semnificativ vârsta epigenetică a sângelui şi a ţesutului hepatic la şoarecii mai în vârstă şi a indus modificări ale expresiei genice care contracarează îmbătrânirea.
Aceste modificări se aseamănă cu beneficiile observate în cazul măsurilor de prelungire a duratei de viaţă, cum ar fi limitarea aportului caloric.
Efectele de întinerire au persistat chiar şi la două luni după separare.
Dacă ar fi aplicată la măsurarea vârstei umane, expunerea la parabioză ar fi asemănătoare cu schimbul de sânge între o persoană de 50 de ani şi una de 18 ani timp de aproximativ 8 ani, adăugând potenţial 8 ani la viaţa persoanei mai în vârstă.
Este deja binecunoscut cazul multimilionarului american care încearcă să inverseze îmbătrânirea.
Antreprenorul în tehnologie Bryan Johnson, de 46 de ani, cheltuieşte milioane de dolari pe an pentru a încerca să îşi scadă vârsta biologică.
Sprijinit de o echipă de 30 de oameni de ştiinţă, viaţa sa de zi cu zi este dictată de un regim de exerciţii fizice şi o dietă chinuitoare, de monitorizare şi de numeroase tratamente. Un tratament cu laser pentru întreaga piele i-a întinerit pielea cu 22 de ani.
Milionarul american face frecvent şi transfuzii cu sânge de la fiul său, în vârstă de 17 ani, pentru a rămâne tânăr.
Johnson a mai primit anterior transfuzii de sânge de la donatori sănătoşi, pe care i-a verificat cu atenţie pentru a se asigura că au un indice de masă corporală ideal şi că nu suferă de nicio boală.
Pe lângă transfuziile de sânge, milionarul are o rutină zilnică strictă care îi determină un ritm cardiac similar cu al unui tânăr de 37 de ani, o piele ca a unui tânăr de 28 de ani şi capacitatea pulmonară a unui tânăr de 18 ani.
După constatările recentului studiu, dr. White a subliniat că obiectivul experimentului nu a fost acela de a transmite că este firească transfuzia de sânge pe termen lung între oameni tineri şi bătrâni, menţionând preocupările etice şi practice evidente.
El a menţionat, de asemenea, că alte tehnici anti-îmbătrânire, cum ar fi dietele, au arătat rezultate mai promiţătoare în ceea ce priveşte prelungirea vieţii la şoareci.
"Cercetarea noastră indică necesitatea de a explora ce factori din circulaţia sângelui tânăr provoacă acest fenomen anti-îmbătrânire", notează White.
Potrivit acestuia, studiul demonstrează că aceste transfuzii pot prelungi viaţa şi sănătatea şoarecilor mai în vârstă, iar cu cât expunerea este mai lungă, cu atât schimbările devin ireversibile, dar cel mai important sunt elementele care determină ca acest lucrusă se întâmple., iar acestea nu sunt încă cunoscute.
„Sunt proteine sau metaboliţi? Sunt celule noi pe care le furnizează şoarecele tânăr sau pur şi simplu şoarecele tânăr întârzie procesele pro-îmbătrânire în sângele bătrân? Este ceea ce sperăm să aflăm în continuare”, a precizat cercetătorul
Studiul a fost publicat în revista Nature Aging.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News