Live

Spitalul Judeţean din Brașov, amendat pentru că avea paturi prea multe

Data publicării:

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov a fost amendat pentru nerespectarea structurii numărului de paturi la trei secţii - cardiologie-intervenţională, oncologie medicală şi hematologie medicală, a declarat luni, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, Marius Leonte.

Acesta a explicat că, practic, la ultimele controale efectuate de Direcţia de Sănătate Publică, pe aceste secţii au fost găsiţi mai mulţi pacienţi decât numărul maxim prevăzut de normele legale.

Conform lui Leonte, amenda pentru aceste nereguli este, potrivit legii, între 10.000 şi 20.000 de lei, iar spitalul poate plăti, în termen de 15 zile, o jumătate din sumă - adică 5.000 de lei.

În ce priveşte amenda de 10.000 de lei aplicată unor cadre medicale din instituţia sanitară, cauza acestor sancţiuni a fost "nerespectarea unor reguli normale".

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Instalarea echipamentelor pentru cloudul guvernamental s-a încheiat. Locația centrului de date STS

Mașini cu nas roșu, coarne și luminițe. Amenzi de 1.300 lei pentru decorațiunile care pun șoferii în pericol

Spitalul Colentina poate relua internările în cele şase secţii suspendate. DSP Bucureşti a emis autorizaţia sanitară de funcţionare

Un bărbat din Caraș-Severin a fost amendat cu 12.000 de lei după ce și-a abandonat câinele pe marginea drumului

Partenerii noștri