Sorina Pintea: Infecţiile cu stafilococ, cauzate şi de numărul mare de cezariene
Ministerul sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că Maternitatea Giuleşti ar putea fi deschisă cel mai devreme joi. În acest moment, DSP se află acolo pentru a lua din nou probe după igienizare. Ministrul spune, pe de altă parte, că unul dintre motivele pentru care au apărut aceste infecţii este că „se fac cezariene pe bandă rulantă”. Până acum, 39 de bebeluşi născuţi la Maternitatea Giuleşti au fost infectaţi cu stafilococ auriu.
Maternitatea Giulești. Gravide puse să aștepte în șantier
CTP: Există destui cetățeni care nu iau șpagă. Știți de ce nu iau? Pentru că nu li se dă!
CTP, despre imaginile cu Sorina Pintea încătușată: Ce rău fac brățările astea?
Pintea, fără cătuşe la instanţă
Campania electorală nu a ajuns în cătunele din munți: „N-am știut”
A început sezonul petardelor, iar internetul este plin de oferte ilegale
Înotători lăsați fără bazin, după ce căldură și apa caldă au fost sistate din cauza unor datorii de sute de mii de lei
Câți bani reușesc să economisească, în medie, românii de la o lună la alta și ce fac cu ei
Vreme extremă în România. Vântul puternic a făcut prăpăd în mai multe județe
„În acest moment, rezultatele preliminare de la Cantacuzino confirmă stafilococul pentru cele două probe recoltate. În acest moment, echipa DSP se află la maternitate pentru a verifica modul în care s-a făcut igienizarea, curăţenia şi dezinfecţia terminală. Rezultatele se obţin după 72 de ore. După ce vom obţine aceste rezultate DSP va lua decizia finală, adică dacă se continuă cu sistarea internărilor sau se dă drumul activităţii în maternitatea Giuleşti”, a spus Sorina Pintea.
„Bineînţeles că mă îngrijorează şi ştiţi bine că încă de la prima mea intervenţie am spus că numărul acesta nu se va opri la 15, că vor mai fi cazuri, având în vedere că mai erau copii născuţi în acea perioadă. Eu am spus în acel moment că responsabilitatea aparţine deopotrivă managerului instituţiei, directorului de îngrijiri, asistenţilor şefi de pe fiecare secţie în parte, dar sunt convinsă că lucrurile se vor schimba. Cred că a fost un mare semnal de alarmă tras către maternităţi şi spitale, în general”, a continuat ministrul.
Sorina Pintea spune că unul dintre motivele pentru care au apărut infecţiile cu stafilococ este numărul mare de naşteri prin cezariană.
„La maternitatea Giuleşti în luna octombrie, de exemplu, s-au făcut 248 de cezariene şi 114 naşteri au fost spontane. În noiembrie, 186 cezarie, 101 naşteri spontane. La nivelul ţării situaţia stă tot aşa: 70% cezarie, 30% naşteri normale. Am demarat o verificare inclusiv la nivelul codificării acestora, respectiv o verificare prin sondaj a foilor de observaţie. Şi aici rezultatele preliminare sunt interesante şi îmi menţin afirmaţia că şi aceasta poate fi o cauză: numărul mare de cezariene. Având în vedere că nu avem multiple săli de operaţie. Cezariene se fac pe bandă rulantă şi nu există timpul fizic necesar pentru a face curăţenia ca la carte”, a spus Sorina Pintea.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News