Live

Revoluția fiscală: Salarii mai mici și cu 1.000 de lei în cazul personalului medical. Ce spune ministrul

Data publicării:

Revoluţia fiscală scade dramatic şi salariile cadrelor medicale. La Târgu Jiu, medici şi asistente au constatat că au luat, în ianuarie, chiar şi cu 1.000 de lei mai puţin decât în luna decembrie. La alţii, venitul a crescut, dar nesemnificativ. Chiar dacă salariile au fost majorate cu 25 %, mare parte din bonus s-a întors în conturile statului, odată cu transferul contribuţiilor de la angajator la angajat.

„La colegele cu studii superioare cu 1.000 de lei le-a scăzut. Dacă nici cu sporurile nu se rezolvă, atunci cred că e o situaţie foarte gravă. Lucrăm cu cadavre, toxice, biochimice, cu de toate”, spune o asistentă medicală.

Pentru zeci de medici, asistente sau farmacişti de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, fluturaşii de salarii au arătat sume 800-1000 de lei mai mici.

„Cei cu studii superioare au salariul mai mic decât cel din decembrie”, spune Camelia Firoiu, medic-șef la Secția de Anatomie Patologică a Spitalului de Urgență din Târgu Jiu.

Pentru alţii, salariul pe ianuarie s-a mărit cu aproape 2,3 procente faţă de anul trecut, deşi majorararea ar fi trebuit să fie de 25 la sută.
Creşterea nu s-a simţit în buzunar pentru că banii s-au întors tot la stat.

„Cum a crescut? Nesemnificativ, dar a crescut. De la 25 la sută cât ni s-a dat, datorită trecerii cotizaţiei de la angajator la angajat, am pierdut 22 la sută”, spune medicul ORL Gheorghe Stanciu.

Unii medici şi-au făcut calcule şi spun că vor ajunge să câştige mai puţin decât o asistentă, pentru că pierd sporuri.

„6.592 lei, brut, cu un fluturaş de 3.600, faţă de o asistentă care va câştiga mult mai bine de atât, fiindcă vor fi sporuri”, spune Nicoleta Căluțoiu, medic la Centrul de Transfuzii Târgu Jiu.

Medicii au trimis mai mai multe sesizări la Ministerul Sănătăţii şi cer ca salariile şi sporurile pe care le primesc să fie reanalizate.

Invitată, joi, în emisiunea „Imparțial”, ministrul sănătății, Sorina Pintea,  s-a arătat uimită de scăderea salarială pe care a semnalat-o la Digi24 o asistentă medicală de laborator de anatomie patologică. Femeia are studii superioare, lucrează de 30 de ani și spune că a primit cu 1.400 de lei mai puțin la ultimul salariu.

„De la 1 ianuarie, salariile medicilor au crescut cu 25 la sută. Creșterile nete au fost de 3,8-4 la sută. Acestea au acoperit practic trecerea contribuției de la angajator la angajat. Majorările despre care am vorbit în conferințele de presă și emisiuni sunt cele de la 1 martie 2018. Acum, practic, acești 25 la sută au contrabalansat trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat”, a precizat ministrul. Detalii aici.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Noi informații în cazul băiatului mort la spitalul din Târgu-Jiu. Discuțiile chirurgilor privind operarea de urgență a copiilor

Reacția ministrului Sănătății după moartea băiatului de 16 ani la camera de gardă a Spitalului din Târgu-Jiu

Risc crescut de infecții după inundațiile din estul țării. Măsurile anunțate de Ministerul Sănătății

Alexandru Rafila nu demisionează din funcție și anunță un audit medical independent la Spitalul „Sfântul Pantelimon”

Partenerii noștri