Live

Primul deces din cauza virusului West Nile în România, în acest an

Data publicării:
Virusul West Nile se transmite prin înțepătura țânțarului tigru asiatic Foto: Guliver/GettyImages

A fost înregistrat primul deces din cauza virusului West Nile din România din acest sezon. Este vorba despre un pacient de 83 de ani din Suceava. Alți doi au fost internati în spital, cu același diagnostic.

Pacientul, în vârstă de 83 de ani, suferea și de alte boli şi a murit pe fondul agravării patologiilor asociate, potrivit medicilor citați de Agerpres.

Medicii din Suceava au confirmat, în luna august, infecţia cu virusul West Nile la trei pacienţi, toţi cu vârsta de peste 80 de ani.

„Pacienţii de 81, 83 şi 88 de ani s-au prezentat pentru febră, cefalee, sindrom confuzional fiind diagnosticaţi cu meningită, caz în care pentru identificarea agentului patogen se face puncţie cu recoltare de lichid cefalorahidian (LCR ). În urma analizei LCR-ului, s-a identificat virusul West Nile la toţi cei trei pacienţi. Pacientul de 81 de ani a avut evoluţie favorabilă şi a fost externat pe 17 august.

Pacientul de 83 de ani, având şi alte comorbidităţi, a decedat, din păcate, în cursul zilei de ieri (luni) din cauza agravării patologiilor asociate, iar pacientul de 88 de ani internat pe 29 iulie a avut evoluţie nefavorabilă cu agravarea stării generale şi transfer în ATI pe 1 august, starea acestuia fiind în continuare gravă”, au precizat reprezentanţii spitalului din Suceava.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

INSP: 73 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile în ultimele 4 luni, cele mai multe în București. Nouă pacienți au murit

Anthony Fauci a fost internat în spital după ce s-a infectat cu virusul West Nile

Șapte cazuri confirmate cu virusul West Nile în România. Recomandările INSP pentru oameni

Al doilea caz cu virusul West Nile din acest sezon a fost confirmat în județul Mureș. Recomandările specialiștilor

Partenerii noștri