Primul copil care a ajuns la terapie intensivă din cauza COVID a fost externat. Mai are nevoie de recuperare
Primul copil infectat cu noul coronavirus care a ajuns la terapie intensivă în stare gravă a fost externat din spital. Starea lui de sănătate este bună, dar mai are nevoie de recuperare, spun medicii. Asta înseamnă că trebuie să facă gimnastică respiratorie. Medicii de la Spitalul de copii Victor Gomoiu l-au făcut bine după mai bine două săptămâni de îngrijiri medicale.
Noi acuzații la spitalul Pantelimon
Medic: Bolnavii nu mai vor să se interneze la Sf. Pantelimon
Ce este și cum se administrează noradrenalina
Explozie la un spital din Ploiești
Primul spital din România construit de la zero de stat ar putea să nu mai funcționeze
Primul pacient cu trei infecții virale din țară
Primele cazuri de flurona au apărut în România
Revoltă violentă în China din cauza măsurilor anti-COVID
Rafila: Au fost 15.000 de infectări săptămâna trecută
Copilul a primit îngrijiti medicale timp de 17 zile. 11 a stat la terapie intensivă, pentru că era depedendent de masca de oxigen. Când starea lui de sănătate s-a îmbunătăţit, a fost transferat la secţia de pneumologie. Acum este bine.
Părinţii şi medicii care l-au îngrijit sunt fericiţi că băiatul s-a însănătoşit şi a plecat acasă. Este din Buzău şi a ajuns la spitalul din Capitală pe 12 septembrie, în stare gravă. Avea sindrom inflamator multisistem. O boală rară, care a venit pe fondul infecţiei cu noul coronavirus, iar organismul lui a reacţionat exagerat, spun medicii, pentru a se apăra. Avea toate organele inflamate.
Tatăl copilului: Suntem foarte bucuroși că s-a externat, se simte bine şi suntem foarte bucuroși că mergem acasă la fetița pe care o mai avem și ne așteaptă. Le mulțumim cadrelor medicale care s-au implicat și au dat dovadă de profesionalism.
Diana Ionescu, directorul medical al Spitalului Gomoiu: În această perioadă mama lui a stat permanent cu el. E dramatic ca părinte să treci prin asemenea experiență, dar cu toții am fost alături de ea. Peste această pandemie nu putem trece decât ca o echipă. Copilul s-a comportat exemplar, a fost ascultător și părinții și medicii i-au indus această stare.
Chiar dacă starea lui de sănătate este una bună, mai are nevoie de recuperare, iar peste două săptămâni se va întoarce în Capitală pentru control medical.
Diana Ionescu, directorul medical al Spitalului Gomoiu: Copilul se externează vindecat, dar îi trebuie terapie de recuperare, gimnastică respiratorie, ca să prevenim eventuale complicații la distanță.
Pe toată perioada spitalizării, copilul şi-a dorit să se facă bine pentru a ajunge acasă înainte de ziua lui de naştere. Şi chiar aşa s-a întâmplat. Peste 12 zile va împlini 10 ani.
Tatăl copilului: Suntem bucuroși că de ziua lui va fi acasă.
De la începutul epidemiei, la Spitalul Gomoiu din Capitală au ajuns 55 de copii depistați cu noul coronavirus. Au avut forme uşoare ale bolii şi au fost transferaţi la spitalele de boli infecţioase.
Editor : Monica Bonea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News