Live

Poveștile de groază de la camera de gardă. Medic: Oamenii care își cumpără drujbe sau fierăstraie circulare ar trebui cumva instruiți

Data publicării:
Multe dintre accidentele casnice se produc pentru că oamenii nu știu să mânuiască aparate periculoase precum drujba sau circularul Foto: Guliver/GettyImages

Cum se vede România de la camera de gardă? Cine sunt și cum arată cei care au nevoie de ajutor? De multe ori sunt victime ale unei serii de accidente pe care și le provoacă singuri. Sunt oameni care vin pentru că și-au tăiat un membru, iar după o perioadă se prezintă din nou, cu celălalt membru tăiat. Dacă n-ar fi suferința, pare o Românie aproape tragi-comică, pe care medicii de la urgență o văd în fiecare zi.

„Se întâmplă frecvent să vină oameni care și-au tăiat mâinile, degetele etc. S-a întâmplat de mai multe ori în aceeași gardă. Oameni care au venit cu degetele în punga cu gheață, pentru a fi replantate. Colegii de la chirurgie plastică au făcut replantare de 12 ore ale degetelor amputate. Dar surprinzător este că unii revin. Am avut neșansa să întâlnesc în două gărzi, la distanță de câteva luni, aceeași persoană care și-a tăiat inițial mâna stângă și ulterior și pe cea dreaptă cu circularul”, a povestit la Digi24 doctorul Radu Țincu, medic de terapie intensivă la Spitalul de Urgență „Floreasca”.

„Ceea ce mi se pare de neînțeles este că un astfel de eveniment, atât de traumatizant - să-ți tai degetele de la o mână - te-ar face să te gândești de două ori când pui mâna din nou pe circularul respectiv ca să nu mai ajungi din nou acolo”, a comentat medicul.

Beți, dar cu chef să folosească circularul

El spune că astfel de accidente se întâmplă pentru că oamenii nu știu să folosească aparate potențial periculoase și nu de puține ori o fac și pe fondul consumului de alcool. Medicul crede că ar fi nevoie de unele reglementări în legislație.

„Cred că este o mare problemă, dacă e să adunăm, statistic, sunt foarte mulți”, atrage atenția medicul.

„Druja sau fierăstraiele circulare pe care oamenii și le cumpără acasă (sunt adesea de vină pentru accidente - n.r.). Cred că ceva trebuie schimbat în legislație, oamenii ăștia trebuie să fie instruiți când le cumpără, pentru că aproape în fiecare zi, au fost chiar mai multe cazuri în aceeași zi cu oameni care manipulând astfel de dispozitive la domiciliu, și-au tăiat diferite părți ale corpului. Pentru că fie nu știu să utilizeze dispozitivele respective, fie nu folosesc echipamente de protecție, fie folosesc aceste dispozitive să taie anumite obiecte mult prea dure și atunci respectivele aparate se strică și componente metalice din ele sar și ajung să-i rănească. Sau, nu de puține ori, mulți dintre cei care ajung la spital după astfel de incidente consumă băuturi alcoolice, după care se hotărăsc să mânuiască aceste aparate, pe care le cunosc mai mult sau mai puțin”, a arătat doctorul Radu Țincu. 

„Aceste circulare - am aflat și eu tot de la cei care s-au tăiat în ele - trebuie să fie fixate foarte bine pe o suprafață, ca să nu derapeze. Mulți s-au rănit pentru că au derapat aceste circulare și au venit peste ei. Sunt foarte multe aspecte”, a spus medicul. „Sunt absolut sigur că niciunul dintre ei nu a deschis carte tehnică să o citească, totul a mers făcând și învățând, tăind un deget-două și învățând cum să funcționăm. Sigur, ei sunt supărați pe moment din cauza accidentului respectiv, mulți dintre ei spun că nu vor mai repeta greșeala, dar vă spuneam, cei care utilizează aparatură la domiciliu în mod frecvent au tot felul de cicatrici pe diferite părți ale corpului, ceea ce atestă că astfel de accidente sunt frecvente”, arată Radu Țincu.

A vrut să taie fierul beton cu drujba de lemne

De aceea, el crede că autoritățile trebuie să realizeze cumva o îmbunătățire a legislației, astfel încât cei care cumpără astfel de dispozitive pe care le utilizează la domiciliu să fie instruiți, eventual încă din magazin, care sunt riscurile și cum se mânuiesc corect.

Medicul Radu Țincu a povestit că în urmă cu câțiva ani a avut un pacient care a vrut să taie cu drujba un stâlp de beton, neștiind că drujba se folosește doar pentru material lemnos. În momentul în care a ajuns la fierul-beton, drujba a ricoșat și s-a înfipt în piciorul bărbatului. Acesta a venit la spital cu tot cu dinții de la drujbă în musculatură.

„Sunt multe astfel de cazuri pe care le-am văzut de-a lungul timpului”, a menționat dr. Țincu. „Spre exemplu, sunt oameni care nu știu că e periculos, dacă ai consumat băuturi alcoolice, să sari un gard care are țepi. Au fost pacienți aduși cu tot cu gard la spital, pentru a putea fi salvați. Acest tip de accidente, care sunt oarecum preventibile, ne arată că oamenii nu sunt interesați de multe ori nici de propria lor siguranță sau de propria lor sănătate. Înteleg să nu avem, poate, un simț civic prea dezvoltat, dar un simț de conservare a propriei persoane nu înțeleg de ce nu-l avem”, a mărturisit medicul.

Clorul nu trebuie amestecat cu detartrantul

O altă categorie de pacienți care ajung la camera de gardă sunt cei intoxicați cu produse destinate uzului veterinar cu care își dau pe piele. Substanțele de uz veterinar se aplică doar animalelor, în concentrațiile indicate, și respectând protocolul. Au o etichetă cu un desen care ne arată că produsul respectiv e toxic pentru om.

De multe ori, aceste persoane folosesc concentrații ridicate ale produselor de uz veterinar. În cazul copiilor care au murit după ce au fost spălați pe cap cu un deparazitant pentru animale au fost folosite concentrații ridicate de astfel de substanțe. Pielea capului este intens vascularizată și permite absorbția foarte rapidă a acestor substanțe, mai ales că discutăm de copii, care au greutate corporală mică, a explicat medicul. 

În cazul copiilor, trebuie să existe o atenție specială și la produsele de uz casnic, să nu fie depozitate la îndemâna lor. Detartrantul în special este foarte periculos, produce arsuri comparabile cu cele pe care le provoca odinioară soda caustică. Această substanță făcea ravagii, pur și simplu „găurea” esofagul, dar acum este mai puțin folosită.

Clorul este cel mai puțin toxic dintre toate aceste produse de uz casnic, dar în orice caz,  cei mici nu trebuie să aibă acces sub chiuvetă, dacă acolo le depozităm.

„În plus, nu trebuie să combinăm aceste produse de uz casnic. Multe dintre pacientele pe care le-am avut în urma accidentelor de acest tip au combinat în cadă, spre exemplu, clorul cu detartrantul sau cu alte substanțe de curățenie. În urma reacției chimice, s-au degajat anumiți vapori toxici care au fost aspirați și au creat o arsură la nivelul căilor aeriene superioare și pacientele respective au ajuns la spital cu tulburări de respirație și au fost internate câteva zile pentru a putea să înlăturăm această inflamație a căilor aeriene. Regula este o substanță de curățenie nu se amestecă cu alta”, a subliniat dr. Țincu.

Cărăuși de droguri cu sute de pachețele în tubul digestiv

„La droguri, am avut câteva povești interesante cu cei care le transportă. Ei înghit niște pachețele și ajung la noi direct de la Otopeni, pentru că sunt prinși. Dacă s-ar sparge aceste pachetețele și nu ar fi într-un spital, moartea ar fi instantanee, cantitatea eliberată este uriașă și atunci s-ar produce intoxicație acută cu heroină, ceea ce ar duce la stop respirator. Însă de multe ori au fost aduși pentru că au fost depistați la punctele de trecere a frontierei. E foarte impresionant să vezi la radiografia sau tomografia abdominală cum sunt zeci și sute de pachețele mici la nivelul tubului digestiv. Sunt înghițite sute de „biluțe” cu astfel de substanțe, stomacul este plin, iar ulterior le elimină și le recuperează cu ajutorul unor laxative blânde. Stomacul suportă așa ceva, pentru că ei le înghit într-un interval de câteva ore, nu foarte mare, totuși, pentru că trebuie să și plece și durează, mai ales că provin din zone extra-europene, Brazilia ș.a.m.d., zone unde se produc astfel de substanțe. Înghit biluțele în interval de câteva ore, pleacă și peste două-trei zile le elimină. Doar că foarte mulți au ajuns la spital pentru că au fost depistați. „Am recuperat aceste biluțe cu heroină, au fost predate poliției și oamenii respectivi au scăpat fără niciun fel de problemă”, a povestit medicul Radu Țincu.

Supradoza de medicamente

Este frecventă și supradoza de medicamente. Este celebru cazul bărbatului care a murit după ce o perioadă lungă de timp a luat paracetamol în fiecare zi, un medicamente care este hepatotoxic. 

Oamenii iau medicamente fie pentru că nu știu cum să și le administreze și nu citesc prospectele, fie pentru că au anumite probleme și vor să se sinucidă.

„Trebuie să spunem că aceste medicamente și alcoolul, în supradoză, nu rezolvă problemele, nu oferă răspunsuri, ci doar te fac să uiți întrebarea”, a subliniat medicul Radu Țincu.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția Spitalului Floreasca după acuzațiile lui Vlad Pascu: „Niciodată nu s-a folosit oxycodonă în această unitate medicală”

Radu Țincu, despre lipsa de medici ATI: „Ne întrebăm dacă nu cumva, cineva, la un moment dat va muri în faţa unui spital”

O femeie s-a plâns de condițiile din Spitalul Floreasca în timpul vizitei lui Iohannis: „Să stea două zile în salonul unde a stat mama”

Iohannis: Sintagma „statul eșuat” o mai folosesc politicienii în vâltoarea abordărilor electorale

Partenerii noștri