Live

Patru angajate de la Maternitatea Giulești sunt purtătoare de stafilococ

Data publicării:
FOTO: INQUAM PHOTOS - George Călin

Patru angajate de la Maternitatea Giuleşti sunt purtătoare de stafilococ, potrivit raportului preliminar al echipei de control trimise de Direcţia de Sănătate Publică după ce cinci copii născuţi în acest spital au fost infectaţi cu bacteria periculoasă.  În plus, patru probe sterile de apă au fost neconforme. Ministrul sănătății, Sorina Pintea, spune însă că asta nu înseamnă neapărat că angajatele sunt responsabile de îmbolnăvirea bebeluşilor. 

Probele prelevate de la angajate au fost trimise şi la Institutul Cantacuzino şi după testele care se vor face acolo se va stabili clar dacă angajatele au transmis bacteria nou-născuţilor. 

„Rezultatele au relevat patru probe pozitive de la exudate, în cazul unei moaşe care lucrează la blocul operator, două asistente de la salonul de nou-născuţi şi o infirmieră de la salonul de nou-născuţi. S-a depistat prezenţa stafilococului pozitiv în toate cele patru cazuri”, a anunţat, joi, ministrul sănătăţii, Sorina Pintea.

„Echipa de control va aplica sancţiuni contravenţionale personalului medical şi va dispune măsuri de remediere a deficienţelor constatate, asta după ce vom avea rezultatele de la probele trimise la Institutul Cantacuzino. Pentru că este nevoie de această fenotipare; în prima fază s-a constatat că stafilococul găsit în exudatele nazale nu are legătură de cauzalitate cu stafilococul găsit la nou-născuţi. Dorim să verificăm şi să vedem întocmai dacă angajaţii se fac vinovaţi de îmbolnăvirea micuţilor”, a arătat Sorina Pintea.

Ministerul Sănătăţii preciza, vineri, că la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” au fost internaţi cinci copii născuţi prin cezariană la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” (Maternitatea Giuleşti), în perioada 25 martie - 30 aprilie, cu posibile infecţii stafilococice (MRSA). Din cele cinci cazuri, doi au fost externaţi, iar dintre cei trei copii internaţi în prezent la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, două cazuri au fost confirmate cu stafilococ MRSA, iar în cel de-al 3-lea caz rezultatul este negativ. 

Vineri, s-au mai prelevat noi probe: 20 de exudate nazale, 10 teste mâini personal şi 18 teste aeromicrofloră. De asemenea, continuă verificările foilor de observaţie ale tuturor copiilor născuţi în această maternitate, în perioada menţionată, precum şi a măsurilor de dezinfecţie şi sterilizare.

(text: News.ro)

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul ministrul al Sănătăţii Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru luare mită

Incendiul din clădirea de lângă maternitatea Giulești a distrus probe confiscate de polițiști în anchete penale

VIDEO Gândacii mișună pe la capul bolnavilor, la Spitalul din Slatina. Conducerea: „Aia e!”

Mii de pacienți sunt abandonați de familii în spitale. Unii rămân internați și doi ani, pentru că nu au unde să se ducă

Partenerii noștri