Live

Povestea unui pompier cu arsuri grave, după ce un copac în flăcări s-a prăbușit peste el. Ce spun supraviețuitorii de la „Colectiv”

Data actualizării: Data publicării:

Statul trimite medici la specializare în străinătate pe banii Băncii Mondiale să învețe cum să trateze răniții în explozii sau incendii, dar de ani de zile și pacienții în stare gravă sunt duși pentru îngrijiri tot în Occident. Autoritățile nu reușesc să înființeze clinici de specialitate și pun în pericol fiecare viață ce trebuie salvată. Cel mai recent exemplu este al unui pompier, rănit în misiune. A fost plimbat de la Drobeta-Turnu Severin la Timișoara, apoi la Viena și de acolo la București. Campania Digi24 "Pacient în România" pune față în față promisiunea ministrului Sănătății și realitatea.

Rănit de un copac în flăcări care s-a prăbușit peste el în timp ce încerca să stingă un incendiu de vegetație, Mihai Sfetcu, pompier din Orșova-Mehedinți, a fost salvat de medici din Austria. În cele două clinici de specialitate pe care le are România, nu a avut loc.

Salvatorul în vârstă de 47 de ani a revenit apoi în sistemul medical de la noi, iar supraviețuitorii incendiului din clubul Colectiv strâng bani pentru a-l trimite din nou la tratament în străinătate.

În primă fază, costă peste un sfert de milion de lei, dar pompierul are nevoie de îngrjirea din Occident, crede un tânăr rănit în tragedia din „Colectiv”, care a cunoscut eficiența sistemului sanitar românesc.

Mihai Grecea - rănit în incendiul de la „Colectiv”: După ce a ieșit din perioada critică, spitalul din Viena l-a făcut pachet și l-a trimis acasă.

Internat într-un spital, este dus la fiecare două zile la un alt spital pentru toaletarea rănilor

Medicii din Occident i-au salvat viața pompierului. Cei din țară trebuie să se ocupe de mâinile lui, mutilate de focul cu care lupta. Salvatorul este internat la Institutul de Recuperare Fizică București. Are carne vie încă pe brațe și ar trebui să stea într-un mediu steril. Insititutul nu are secție de chirurgie, însă, și, de aceea, militarul este dus din două în două zile cu ambulanța la alt spital din Capitală, unde îi sunt toaletate și pansate rănile.

Un medic român care lucrează la o clinică din Belgia specializată în tratarea arsurilor grave se teme că această plimbare este periculoasă.

Ciprian Isacu - chirurg român care profesează în Belgia: Ideal ar fi să existe un centru care să le aibă pe toate. Recuperarea unui pacient ars este cea mai importantă. Când există răni deschise, riscul de infecție există în permanență.

Mihai Grecea - rănit în incendiul de la Colectiv: Statul român nu a făcut niciun efort pentru a-i maximiza șansele, adică a fost adus aici și trimis în acest institut, statul consideră că e bine, e un standard OK să-l plimbi între două instituții.

Superiorii pompierului rănit în misiune nu își fac griji pentru soarta subalternului lor. Supraviețuitorii incendiului din clubul Colectiv cred însă că salvatorul rănit în misiune va fi cel mai bine îngrijit în străinătate. Acolo ar avea la dispoziție produse medicinale și costume speciale care să îi ferească zonele arse de contaminare.

Mihai Grecea, rănit în incendiul de la Colectiv: Costă mii de euro și la 3 luni trebuie să o schimbi, în România nu există, nu sunt decontate, iar cremele pentru arși sunt considerate produse cosmetice și nu se decontează.

Autoritățile române tratează marii arși cu... promisiuni

Ministrul Sănătății recunoaște că sistemul nu este pregătit pentru asemenea pacienți. Pansează situația gravă cu promisiunea se va dubla curând numărul de paturi pentru cei cu arsuri pe mare parte din corp. Sunt în lucru clinici de specialitate la Timișoara și Iași, 12 paturi în total.

Sorina Pintea, ministrul Sănătății: La sfârșitul lunii august se va finaliza dotarea din programul Băncii Mondiale a acestor două centre cu aparatura necesară deschiderii, o investiție de aproximativ 3, 2 milioane de euro în echipamente medicale.

Până să fie deschis centrul de la Iași și să lucreze acolo, chirurgul plastician Cristian Muraru a făcut un stagiu de specializare plătit de Banca Mondială. Două săptămâni a învățat de la medicii unei clinici din Franța cum să gestioneze cazurile de arsuri foarte grave.

Cristian Muraru - chirurg plastician: Acolo nu există noțiunea de lipsă de personal, există organigrama perfect echilibrată, există echipă multidisciplinară, există responsabilitate și rigoare.

Promisiunea de la Iași, față în față cu realitatea

Chirurgul s-a întors din stagiul de perfecționare și a găsit tot închisă clinica de la Iași pentru pacienți cu arsuri grave. Renovată și modernizată acum un an și jumătate, nu poate funcționa pentru că Ministerul Sănătății a trimis doar jumătate din aparatura necesară. Până se achită statul complet de datorie, Spitalul Județean preia cazurile ce ar trebui tratate într-o clădire nouă care stă cu ușa încuiată.

Spitalul tratează și acum astfel de cazuri, dar nu cu aparatura potrivită. Rămâne de văzut cât timp această ușă mai rămâne închisă pentru pacienți.

Promisiunea de la Timișoara, față în față cu realitatea

Al doilea centru care trebuie deschis, dacă ne luăm după făgăduiala ministrului Sănătății, este la Timișoara.

Cu câteva zile înainte de termenul oficial de finalizare al saloanelor, se lucra de zor. Managerul nu poate să promită că se repectă termenul-limită. Citează doar din acte.

Marius Craina - manager Spitalul Judeţean Timişoara: În cursul lunii actuale și în august, conform contractului, se încheie livrarea de aparatură medicală.

Statul trimite medici la specializare în străinătate de ani de zile, dar nu izbutește să le și folosească toate cunoștințele, pentru că nu există suficiente clinici pentru tratarea arsurilor severe.

Stephane Cesari – reprezentant Ambasada Franței: Acest proiect a demarat în 2013, la sfârșit, atunci când Guvernul României a cerut guvernului francez ajutorul pentru a demara un program în ceea ce privește tratarea marilor arsuri.

Medicii școliți în Occident se întorc uluiți de diferențele față de România

Medicii trimiși în Occident să învețe cum se lucrează în astfel de saloane se întorc uluiți de diferențele dintre sistemul medical din Occident și cel de la noi. Constată că nu se înșală: în țară nu pot să trateze bolnavii ca la carte...

Medic: Din lipsa materialelor, sincer. Nu cred că o persoană vrea să facă ceva greșit, ești acolo să vindeci, să ajuți. Tu, ca personal medical, ești doar un pion, tu doar tratezi, dar cu ce ai la dispoziție.

După deschiderea centrelor de la Timișoara și Iași, statul are în plan să construiască încă patru centre pentru îngrijirea arsurilor grave la Târgu Mureș și București. Unul dintre ele ar trebui să fie la spitalul de neurochirurgie Bagdasar-Arseni din Capitală. Mai durează însă mult până la primul pas, studiul de fezabilitate.

Florian Bica – purtător de cuvânt Spitalul Bagdasar Arseni: Termenul final de predare al acestui proiect este anul 2020, după care urmează construcţia. Clădirea Centrul de Mari Arşi va fi construită de la zero.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul ministrul al Sănătăţii Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru luare mită

Liviu Pop anunță clasarea anchetei care îl viza, în urma acuzațiilor făcute de fiul Sorinei Pintea

Judecătorii au admis contestația DNA și au schimbat decizia în dosarul de corupție al Sorinei Pintea

Fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea scapă de controlul judiciar

Partenerii noștri