Live

Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu au prezentat documentul prin care o contrazic pe Gabriela Firea

Data actualizării: Data publicării:
Foto: InuqamPhotos/Octav Ganea

Fondatoarele Asociației Dăruiește Viață, Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, au prezentat joi, într-o conferință de presă, documentul prin care dovedesc faptul că nu Gabriela Firea a dat terenul pe care se construiește primul spital de oncologie și radioterapie pentru copii din România. Până în prezent au fost strânși din donații circa 26 de milioane de euro, iar la final spitalul va fi dat statului român.

Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu au acuzat-o pe Gabriela Firea că a dezinformat atunci când a spus, la Digi24, că are o contribuție la construirea spitalului.

„Și eu, ca primar general, am o contribuție (...) în construirea acestui spital - așa cum se spune, din fonduri exclusiv private - contribuție despre care nu vorbește absolut nimeni, poate nu întâmplător. (...) Acest spital se construiește (...) pe proprietatea Municipiului București, pe proprietatea Primăriei Capitalei, pe un teren valoros - în jur de un milion de euro. Atât Spitalul Marie Curie, Bagdasar (sic! - n.r.) cum este cunoscut în popor, lângă care se construiește acest spital privat, cât și terenul aferent sunt proprietatea Primăriei Capitalei. Niciodată nu am făcut tapaj să spun: știți, nu vă supărați, spuneți dvs. că este un spital construit exclusiv din fonduri private, dar uitați de contribuția majoră a Primăriei Capitalei, și anume prin punerea la dispoziție a acestui teren extrem de valoros”, a spus marți Gabriela Firea.

La două zile distanță, cele două fondatoare al Asociației Dăruiește Viață au publicat Extrasul de carte funciară a terenului, în care la rubrica „Proprietari” apare mențiunea „Statul român”.

„Când ne-am apucat de proiect a trebuit să obținem autorizația de construire. 22 de avize. Cea mai mare provocare a reprezentat-o terenul. A durat luni întregi să aflăm că proprietar e Statul român. Am primit aprobările necesare de la Ministerul Finanțelor, de la Primăria Sectorului 4, abia apoi Consiliul General al Muncipiului București ne-a dat acordul să demolăm niște ruine de pe acel teren. Azi, în extrasul de carte funciară, apare ca proprietar CGMB. S-a făcut ordine abia după lupta noastră”, a spus Oana Gheorghiu, într-o conferința de presă.

Redactor web: George Costiță

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

După demisia lui Marcel Ciolacu, Gabriela Firea iese la atac: Între locale și prezidențiale, am pierdut în Bucureşti 30.000 de voturi

Gabriela Firea, președinta PSD București: „Duminică sunt alegeri. Să nu pierdem timpul cu analize, să recuperăm electoratul”

Gabriela Firea intervine în scandalul planșeului Unirii din Capitală. „Dă-i, Doamne, primarului general mintea cea de pe urmă”

Ciolacu, despre o eventuală candidatură a lui Piedone pe listele PSD la parlamentare: N-am discutat cu Gabriela Firea

Partenerii noștri