Live

O nouă „epidemie” pune stăpânire pe omenire. Pentru a lupta împotriva ei, școlile ar trebui să-i trimită pe elevi afară

Data actualizării: Data publicării:
Petrecerea a cât mai mult timp afară, în lumina naturală, este esențială pentru a împiedica apariția miopiei la copii Foto: Profimedia Images

Puține lucruri vin fără niciun dezavantaj. Țările bogate au scăpat aproape complet de boli infecțioase precum tuberculoza, holera și malaria. În schimb, ministerele sănătății din aceste țări se luptă cu bolile cauzate de bogăție. Mâncarea ieftină și bogată în calorii a alungat foametea din lumea bogată, dar favorizează diabetul. Locurile de muncă la birou sunt poate mai comode și mai puțin periculoase decât munca în teren, dar ele favorizează obezitatea și bolile de inimă. Iar din această balanță a avantajelor și dezavantajelor nu scapă nici măcar educația, scrie The Economist.

În ultimele câteva decenii, Asia de Est a înregistrat o creștere uimitoare a ratei miopiei. Și tot mai multe dovezi sugerează că principalul motiv care stă la baza acestui fenomen este... educația - mai exact, faptul că elevii petrec o mare parte din zi în săli de clasă relativ slab luminate.

Aproape toți tinerii asiatici au nevoie de ochelari

Înainte de boom-ul economic care a început în anii 1960, miopia era o deficiență rară în Asia de Est, dar în zilele noastre este aproape omniprezentă în rândul tinerilor. În Hong Kong, Singapore și Taipei, mai mult de 80 la sută dintre cei care termină școala sunt miopi. În Seul, mai mult de nouă din zece tineri sunt miopi. China, care și-a început ascensiunea economică ceva mai târziu, recuperează decalajul. Datele din Guangzhou, în sud, și Mongolia interioară, în nord, arată rate de miopie de aproximativ 80 la sută în rândul tinerilor.

Chiar dacă Asia de Est este în centrul acestei epidemii, Occidentul nu este imun. Studiile indică rate de miopie cuprinse între 20 la sută  și 40 la sută în Europa, iar o cercetare realizată în California a constatat o rată de 59 la sută în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 17 și 19 ani.

Miopia precoce poate duce la pierderea vederii

Există, ce-i drept, lucruri mai rele de care să suferi. Dar miopia nu este chiar benignă. Ochelarii și lentilele de contact sunt o bătaie de cap costisitoare, care durează toată viața. În unele zone rurale din China, unde unele familii nu își permit să cumpere ochelari, iar copiii se chinuie la școală. În plus, miopia severă îi predispune pe cei care o au și la alte boli oculare la vârsta mijlocie, unele dintre acestea putând cauza pierderea ireversibilă a vederii.

Guvernele din Asia sunt din ce în ce mai îngrijorate de implicațiile pentru sănătatea publică ale unor generații întregi care cresc cu miopie, iar  cele din alte părți ale lumii ar trebui să înceapă să se îngrijoreze și ele, atrage atenția articolul din „The Economist”.

Expunerea regulată la lumina zilei este vitală pentru a controla în mod corespunzător dezvoltarea văzului la copii. Prea puțină lumină duce la miopie. Cercetătorii cred că acest lucru explică de ce ratele sunt atât de ridicate în Asia, unde se pune un accent puternic pe educație, iar tinerii petrec ore multe la școală și, adesea, mai fac apoi și meditații private după-amiaza și seara. 

Soluție: mai mult timp petrecut în aer liber

Picăturile speciale pentru ochi, precum și ochelarii inteligenți și lentilele de contact ar putea fi soluții care să încetinească progresia miopiei odată ce aceasta a început. Dar prevenția este mai bună decât atenuarea, iar știința sugerează o măsură ieftină și simplă.

O serie de studii încurajatoare, multe dintre ele efectuate în Taiwan, arată că dacă li se oferă școlarilor - în special celor din învățământul primar - mai mult timp petrecut în aer liber, numărul celor care ajung să dezvolte miopie se reduce. O politică la nivelul întregii insule, care face exact acest lucru, pare să fi început deja să inverseze creșterea de zeci de ani a ratelor miopiei.

La urma urmei, țări precum Finlanda și Suedia se descurcă bine în clasamentele globale privind educația cu o abordare mai puțin intensă a educației. Pauzele mai lungi la locul de joacă ar putea, de asemenea, să facă o breșă și în alte probleme ale lumii bogate, cum ar fi obezitatea infantilă. Concluzia e simplă: guvernele cu viziune ar trebui să-și trimită copiii în aer liber, încheie The Economist.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vucic vrea să scape de proteste închizând școlile din Serbia mai devreme pentru vacanța de iarnă

Albania interzice TikTok timp de un an, după uciderea unui adolescent. Premierul acuză platforma că alimentează violența

Moș Crăciun, folosit ca amenințare în educația copiilor. Ce spun psihologii despre metoda la care apelează părinții înainte de Crăciun

Românii din Cernăuți cer ajutorul Executivului de la București, pe fondul modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean

Partenerii noștri