Live

Ministerul Sănătății își mărește bugetul pentru tratarea bolnavilor de Covid-19

Data publicării:
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerul Sănătății cu peste 45 de milioane de lei, în vederea achiziționării de medicamente necesare pentru tratamentele bolnavilor de Covid-19 și de echipament de protecție pentru cadrele medicale. O parte din sumă va fi destinată acordării unui ajutor umanitar gratuit pentru Republica Moldova, transmite Agerpres.

Potrivit comunicatului transmis de Ministerul Sănătății, suma de 45.405.000 lei este asigurată din Fondul de rezervă bugetară, pus la dispoziția Guvernului pe anul 2020.

"Din aceste fonduri vor fi achiziţionate, de către Ministerul Sănătăţii, medicamente şi materiale sanitare care asigură prevenţia şi tratarea afecţiunilor asociate COVID-19 pentru pacienţii internaţi în unităţile sanitare din România. Va fi achiziţionat şi medicamentul Remdesivir necesar pentru tratamentul pacienţilor critici care necesită oxigen suplimentar, singurul medicament autorizat la acest moment la nivel european pentru tratamentul specific al infecţiei cu SARS-CoV-2, în baza contractelor subsecvente încheiate de Ministerul Sănătăţii şi producător, ca urmare a achiziţiei centralizate realizate de Comisia Europeană, pentru statele membre UE şi producător", se arată în comunicat.

De asemenea, banii vor fi utilizaţi şi pentru achiziţia de măşti de protecţie de tip FFp2 pentru personalul medico-sanitar.

O parte din suma primită de Ministerul Sănătății va merge către Republica Moldova, drept ajutor umanitar gratuit, ca urmare a nevoilor identificate la nivelul sistemului sanitar din acest stat.

Editor : Ioana Coman

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Germania şi celelalte state din nordul UE resping suplimentarea bugetului comunitar şi sugerează reorientarea fondurilor existente

Thailanda renunță la unele reguli de intrare în țară pentru turiști și la măștile de protecție

Primarul Londrei: Măştile trebuie să rămână obligatorii în transportul public

Sindicatul EUROPOL recomandă polițiștilor să refuze să controleze conformitatea măștilor de protecție

Partenerii noștri